Sunt conștient că anumite lucruri neplăcute pot conține și ceva pozitiv sau că poți învăța o lecție. De asemenea, sunt de acord că e bine să privești pozitiv când un lucru rău ți se întâmplă (că treci mai ușor prin el). Decât să zici: ah, ce mi s-a întâmplat, mai bine să zici… oh, o nouă provocare.
Dar de aici și până a numi toate relele că-s bune… e totuși cale lungă de bătut. Dar oricât de lungă e, întâlnesc uneori oameni care îți dau de înțeles că e de la sine pricepere să o fi parcurs deja. Conform înțelegerii lor, undeva sus Cineva învârte butoane ca să ni se întâmple dezastre personale, pentru că avem nevoie de ele pentru a ne forma ca oameni de calitate. Și răul curge bine dozat prin acel canal secret, fix când te aștepți cel mai puțin, dar de fapt când ai cea mai mare nevoie de el. Și uite așa: țac-pac încă o „binecuvântare ascunsă”.
Și apoi vine fratele sau sora de credință și povestește ceva ce s-ar putea rezuma așa: M-a durut capul, auuu ce binecuvântare ascunsă – că dacă nu mă durea nu realizam că-l am.
Văd aici 3 probleme majore:
- Privind așa lucrurile, sugerezi că Cel de sus lucrează pe principiul: Scopul scuză mijloacele.
- Granița dintre bine și rău nu prea mai există… adică tot răul are binele lui.
- Și în plus, și cel mai rău: Răul e necesar. Binele n-are forță suficientă și atunci vine răul să-l ajute, să-i dea o mână de ajutor.
Cel mai stupid caz pe care l-am auzit (povestit de un participant) a fost predica de la o înmormântare unde murise un copil mic sau un tânăr în floarea vieții (nu mai știu) – oricum o moarte cu mult înainte de vreme (n-ar mai avea vreme în veci!): Preotul a spus referindu-se la Dumnezeu: Grădinarul merge prin grădină și culege ce floare găsește mai frumoasă ca să o ia și să o ducă în casă etc etc. Adică, moartea respectivă nu mai era blestematul blestem al păcatului și coada necuratului, ci cel mai bun lucru pe care putea să-l facă cerul pentru noi pământenii.
Dacă nu pentru astfel de oameni, pentru cine e scris versetul?
„Vai de cei ce numesc răul bine, și binele, rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață, și dulceața în loc de amărăciune!” (Isaia 5:20)