Să aibă grajd, fân și jug. Asigurate de mila stăpânului.
Să aibă casă, masă și loc de muncă. Asigurate de mărețul dictator.
Animalului nu-i trebuie libertate de gândire, pentru că nu gândește el prea multe. Nici libertate de conștiință, că nu știe el din astea. Nici de religie, că animalul nu se roagă. Libertatea de exprimare nu e nici ea o nevoie a animalului, pentru că mugește cum mugește toată turma. Era să zic lumea…
Pe animal nu-l doare dacă îi furi cărțile, că are mai mult loc în iesle. Nici dacă îi interzici să meargă la biserică, la școală sau în alte țări. Pentru că oricum nu merge el în veci. Nicăieri nu e așa de bine ca în grajd.
Dacă-l lovești cu biciul, dacă îl închizi într-o cușcă sau îl trimiți la măcelar, nu protestează. E normal în lumea lui să accepte tot. Nimeni nu e mai deștept decât stăpânul lui, deci și răul… e un bun necesar.
Așadar, om bun, știi acum de ce e atât de lăudat dictatorul, deși a murit sacrificat ca porcul de Crăciun? Ai înțeles. Când omul se mulțumește cu fericirea animalului, atunci simte nevoia de comunism și de un nou dictator.
Nu poți fi om comunist. Sau ești om sau ești comunist.