După ce ajungi în Glăvoi obosit de pe traseul Cetățile Ponorului, ai mai multe opțiuni. Erau peste 100 de mașini în camping, sute de oameni și corturi.
Îmi place să merg vreo 10 minute spre Poiana Ponor și să stau acolo sub un brad, la umbră. Avantajele sunt multiple:
- ai izvorul cu apă proaspătă la 5 minute
- lași deoparte aglomerația din camping, dacă se mai aud voci de oameni e doar un decor sonor plăcut, se aud mai tare păsările care cântă în copacii de deasupra ta
- nu deranjezi pe nimeni, nu te deranjează nimeni
- e cam singurul loc din zonă unde prind ceva semnal de telefon și internet, ești un pic conectat – în caz că vrei să dai un semn de viață
- peisajul e suuuperb
- totul e frumos
- e un colț de Rai
- uiți de toate grijile și de toți cei care ți le poartă
- e minunat
Aici am stat de multe ori. Am citit câteva cărți. Am văzut turme de oi trecând. Am văzut oameni mergând și venind. Într-o vreme nici nu știam unde se duc. De unde vin. Și am devenit tot mai curios. Când am mers și eu: oh, Poiana Ponor – am mai fost acolo cu ani în urmă, dar nu știam că aici e. Oh, zici că intri în decorul unui film. E superb.
Stând aici și citind cărți, poți să superi pe unii oameni. Dar e firesc. Doar fiecare om normal de pe planetă se mai supără din când în când că un om s-a dus pe un munte și citește cărți sub un brad. Sunt supărări din astea de oameni inteligenți, că numai un om deosebit se poate supăra pe altul care vai-de-capul-lui a îndrăznit să deschidă cartea undeva de capul lui. Vai!
În rest, totul e minunat, uiți de toate grijile și de toți care ți le poartă, e un colț de Rai, totul e frumos, peisajul e superb. Și Izvorul e aproape…