(se repetă idei din predica mea de sâmbătă, dar conține și idei noi… pe care mi-ar fi fost greu să le zic de la amvon… sau la care am mai cugetat între timp)
Un fel aparte de a călca porunca a VIII-a este ceea ce putem numi furt de slavă (am auzit mai demult expresia și mi-a plăcut), să-ți însușești laude și onoruri care nu ți se cuvin, care se cuvin altuia (altui om sau chiar lui Dumnezeu).
Prin faptul că zice: „Să te laude altul, nu gura ta” (Proverbe 27:2), deci „Să te laude” și nu „Să nu te laude”, Biblia confirmă că există oameni vrednici de cinste. A le aduce aprecierile potrivite e binevenit. Însă când umblăm după o recunoaștere necuvenită… semănăm cu primul care a făcut asta: Lucifer (devenit Satan).
Un amalecit vine la David pretinzând că l-a ucis pe Saul. (2 Samuel 1) Ceva îmi spune că își dorea o onoare mai mare decât cea de a fi omorât. Furtul de slavă poate fi periculos.
Dar oare a știrbit ceva din onoarea lui Iosif faptul că a refuzat să îi fie atribuite merite când a zis: „Nu eu! Dumnezeu este acela” care poate tălmăci visul faraonului (Geneza 41:16)? Sau Daniel – a pierdut el din cinstea pe care o avea când a întors toată atenția împăratului spre Sursa adevărului spunând: „este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele” (Daniel 2:28)? Sau Ioan Botezătorul când a spus că nu el este Mesia? Sau tocmai refuzul lor de a fura i-a făcut și mai onorabili?
Ce a câștigat Irod Agripa când a acceptat vorbele mulțimii: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” (Fapte 12:22)?
Să vizităm acum un moment istoric important, din care posibil că am scăpat până acum lecția cea mai importantă.
1 Împărați 22:34 „Atunci un om a tras cu arcul la întâmplare şi a lovit pe împăratul lui Israel la încheietura platoşei.”
Așa a murit Ahab, regele nelegiut. Dar imaginați-vă un interviu:
Tu ești omul care l-a ucis pe împărat? Cum te cheamă? Cine sunt părinții tăi? De unde ești? Cine e instructorul tău (căci ai țintit fix unde trebuia)? Ești un erou! Azi ai scris istorie. Vei fi pomenit în cărți, în poezii, în cântece. Spune-ne!
Și omul, speriat, face un pas în spate: Stați, stați, că nu eu! Eu am tras cu arcul… la întâmplare!
Cine (ți-)a făcut tema? ne întreba doamna învățătoare. Iar apoi, întrebare ceva mai ajutătoare: Cine te-a ajutat? Căci nu mai știe nimeni de câte ori mamele noastre ne salvau timpul de joacă.
Numai sora White a luat mai multe note bune decât mamele noastre. După o moarte de 110 ani ea scrie și azi articole semnate de băieți și fete, de bărbați și femei. Chiar și cărți. Imaginează-ți pentru un moment, însă, ce ridicol ar fi să te prezinți la școală cu o poezie semnată cu numele tău… și poezia să înceapă așa: Somnoroase păsărele, pe la cuiburi se adună, se ascund în rămurele…
Mda, noaptea e bună… când nu furi slavă.
Tot românul s-a născut poet. Dar nu tot românul s-a născut Eminescu. Tot adventistul s-a născut scriitor. Dar nu tot adventistul s-a născut Ellen White. Și e bine să fie așa. Că după ce a murit Eminescu, nimănui nu i se cere să fie Eminescu. Și după ce a murit Ellen White, nimănui nu i se cere să fie sora White.
Da, ghilimelele rezolvă aproape tot. Că nu mai e furt, ci cercetare. Dar totuși, chiar te simți bine cu 70-90% scris de mama noastră a tuturor (căci, da, sora White a fost o mamă în Israel) într-un articol semnat cu alt nume decât al ei?
Citesc cu mare plăcere cărțile EGW. Și le recitesc. Dar de asemenea, iubesc când văd exprimarea credinței unui om (altul decât ea) în cuvintele lui (altele decât ale ei), venind dintr-o experiență personală (alta decât citită în cărțile altor secole). Cinstim lucrările ei (căci sunt inspirate), dar… îți recomand: sapă și vei găsi în Cuvânt adevărate comori.
Și când vorbești în cuvintele tale, nu s-a pierdut nimic. Ci am câștigat cu toții. Nu trebuie să fiu cineva. E suficient să fiu om.
Arcașul. Putea să fie cineva. Să-l știm pe nume după mii de ani. Dar a rămas „un om”. Gloria, recunoașterea, celebrările, laudele, decorațiile, onorurile… toate s-au pierdut, iar el a rămas smerit – omul din umbră. Un om. Și totuși, cât de onorabil e să fii OM. Tocmai această lipsă de vanitate îl face remarcabil.
Săgeata unui arcaș anonim a străpuns un împărat, piatra unui tinerel a doborât un uriaș și un cuvânt potrivit spus la vreme potrivită… aduce rod pentru Împărăție.
Nu scade cu nimic din onoarea ta sau a bisericii, dacă (așa cum e corect) când publici o cântare – spui cine e autorul ei. (Că demonizăm OMS-ul, în timp ce repetăm la infinit acele afirmații care sprijină vegetarianismul sau că furăm pe bandă rulantă piese muzicale de la oamenii care – după teoria noastră – nu cântă atât de bine ca noi… astea sunt chestiuni mai sensibile…)
Lecția simplă e: Fii un om. (Da, se scrie „Fii”…). Fii om. Smerenia nu e pierzătoare, ea „merge înaintea slavei.” (Proverbe 18:12)