Geam deschis. Cireș. Frunze. Adiere ușoară de vânt. Concert. Vântul nu cântă. Cântă frunzele. Vântul doar le dirijează. Le-a compus o partitură pe nenumărate voci și acum dirijează, iar frunzele cântă. Fiecare pom cântă din experiența lui. Numai oamenii se zbat să cânte experiența altora. Experiența celor care vin din înalt să ne fie musafiri…