Laban mi-e antipatic, așa trebuie pentru că personajul provoacă dezgust.
Robul lui Avraam o întâlnește pe Rebeca, viitoarea soție a lui Isaac. Ea fiind fiica lui Betuel și sora lui Laban.
Acum Rebeca decide dintr-o interacțiune scurtă că poate invita la ea acasă 10 cămile proaspăt adăpate, un om bătrân și însoțitorii lui. Putea zice și ea: stai să întreb pe tata, pe mama, pe frate-meu… Nu.
Uită-te acum la Laban.
Laban și Betuel, adică fratele și tata zic (despre Rebeca): „ia-o și du-te!” (Geneza 24:51)
Mai trece ceva timp (nu mult) și acum Laban și maică-sa, „Fratele și mama fetei au zis: Fata să mai rămână câtva timp cu noi” (Geneza 24:55)
Cât face, deci, o vorbă spusă de Laban? Zero. El e un ecou al celor spuse de altcineva. Nu știi ce gândește, pentru că nu el gândește. Din cele spuse de el (cu convingere!), poți eventual să afli lângă cine a stat în ultimul minut.
Și a crescut om sucit. Și-ți imaginezi că oamenii ca el sunt plini de o inteligență șireată. Dar în esență, poate că n-are nici meritul ăsta: e doar ușor de sucit… iar – ajuns la o vârstă când soarta i-a dat în mână mai multă putere decât ar merita – îi sucește și pe alții o dată cu vântul care-l poartă în stânga și-n dreapta.