Jurnal

Less. Better.

Menu
  • Home
  • Plimbări
  • Echipamente
  • Recomand
  • Contact
Menu

O cântare veche, solemnă

Posted on 12.10.202622.10.2026 by GhitaB

M-am trezit într-o dimineață recent cu chef de chitară. N-am stat să mănânc. Am luat chitara, am căutat o cărticică de poezii. M-am oprit la o poezie de Traian Dorz și – exercițiul meu preferat, dar făcut totuși ocazional – am vrut să o cânt.

Mi s-a părut că merită înregistrată cu telefonul ca să nu uit melodia proaspăt compusă.

Iar apoi, într-un act de deplină grabă și lipsă de interes pentru posibilii ascultători, am aruncat-o pe YouTube. Am descoperit abia apoi că, adormit fiind, greșisem un cuvânt. Și port o rușine veșnică și pentru asta. Mă amuz cu gândul că totuși, mulți din puținii care o vor asculta – nu vor fi deloc atenți la text.

Am primit, spre surprinderea mea imediat un comentariu de la o prietenă a familiei, o soră de credință în vârstă.

„Mă bucur mult să văd tineri că le plac cântările vechi, solemne, care sunt spre lauda Domnului Isus . 🙏”

Am răspuns cu 🙏. Și un zâmbet păstrat pentru mine… Dar, da, mi s-a părut încântător să aflu că o piesă din care încă ieșeau aburi ca din pâinea cea caldă (cu o melodie făcută la minut, și un ritm de chitară deloc finisat), a intrat direct în repertoriul cântărilor vechi, solemne, de laudă.

M-a provocat să mai încerc. Nu știi niciodată când va apărea un nou album de muzică veche.

Cum a zis Poetul:

Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Tags: creștine, funny, gânduri, jurnal, momente, muzică, personal
Category: Jurnal, Muzică, Personal

Post navigation

← M-am provocat…
Un strop de credință →

Archives

  • November 2026 (1)
  • October 2026 (11)
  • September 2026 (11)
  • August 2026 (6)
  • July 2026 (1)
  • May 2026 (4)
  • March 2026 (1)
  • February 2026 (1)
  • December 2025 (4)
  • November 2025 (1)
  • September 2025 (1)
  • March 2025 (5)
  • February 2025 (6)
  • January 2025 (7)
  • December 2024 (5)
  • November 2024 (3)
  • October 2024 (2)
  • September 2024 (2)
  • August 2024 (4)
  • July 2024 (14)
  • June 2024 (2)
  • May 2024 (3)
  • March 2024 (6)
  • February 2024 (7)
  • January 2024 (11)
  • December 2023 (3)
  • November 2023 (36)
  • October 2023 (8)
  • September 2023 (5)
  • August 2023 (16)
  • July 2023 (8)
  • June 2023 (1)
  • October 2008 (1)
  • October 2007 (1)
  • October 2006 (1)
  • October 2005 (1)
  • October 2003 (1)
  • October 1995 (1)
  • October 1994 (1)
  • October 1990 (1)
  • June 1988 (1)
  • October 1976 (1)
  • October 1945 (1)
  • March 1941 (1)

Categories

  • 27 (1)
  • Acasă (18)
  • Amintiri (19)
  • Creștine (39)
  • Desen (6)
  • Din cărți (1)
  • Docs (22)
  • Duldy & Țâcă (5)
  • Fotografie (43)
  • Gânduri (52)
  • Grădină (1)
  • Interesant (5)
  • Istorie (3)
  • Jurnal (69)
  • Limba română (3)
  • Muzică (34)
  • Personal (48)
  • Plimbări (30)
  • Programare (6)
  • Știri (4)

Tags

acasă (15) amintiri (16) am scris asta (3) animale (2) biblice (16) Bihor (17) biserică (3) creștine (68) desen (6) Docker (2) docs (21) Duldy & Țâcă (5) fotografie (43) funny (22) git (2) GitHub (2) gânduri (64) interesant (2) istorie (7) jurnal (98) Krita (5) limba română (2) momente (81) muzică (34) muzică preluată (28) natură (6) orașele lumii (4) Padiș (11) personal (78) plimbare (24) plone (12) poezii (2) povești (4) programare (5) recunoștință (2) România (26) schoolism (2) sketchbook (5) Sohodol (1) solutions (11) Stâna de Vale (2) versuri (2) video (2) Volto (3) web development (10)

RSS Feed Subscribe
© 2026 Jurnal | Powered by Minimalist Blog WordPress Theme