„Și a fost deschisă o altă carte”… (Apocalipsa 20:12)
În Cer sunt cărți. Oh, sunt în Cer cărți? zic unii… ca și cum acesta ar fi un semn de rămânere în urmă, pe când noi – pământenii – suntem avansați. Foarte avansați!
Așa scrie, că sunt cărți în Ceruri. Că în ele unele se scriu, altele se șterg, ele sunt deschise și din ele se citește.
Desigur, Cerul vorbește pe limba noastră ca să înțelegem… noi – oamenii din toate veacurile. În ce privește „cartea”, însă, cred că Cerul vorbește cu noi încercând să ne învețe limba Cerului.
Cărțile din Ceruri erau înainte ca pământenii să scrie și să citească.
Omul modern ar fi schimbat de mult textul biblic ca să-l facă rob vremurilor. În urmă cu vreo 20 de ani poate că ar fi zis că în Cer sunt dischete. Căci dacă noi – aici – aveam minunatele medii de stocare a informației de 1.44 MB (Megabyte) – nu putea Cerul să fie rămas în urmă când noi eram atââât de avansați! Și dacă l-ar fi schimbat, citind textul biblic „modern”… acum am fi râs.
Apoi ar fi zis că în cer sunt CD-uri. Nu putem fi noi mai avansați decât ei! Și din nou… am fi râs acum.
Apoi desigur DVD-uri, baze de date, și așa mai departe. Și am fi râs, căci scurtul timp care a trecut de când ne slujesc (ca să nu zic invers) a arătat cât de trecătoare sunt. Și cele mai ilustre realizări pământești, oricât de modern ar suna la un moment dat, se învechesc și pier. Le trecem în uitare.
Cântăm uneori „Carte-n ceruri se deschide” (…) „Carte-n ceruri stă deschisă, E strigat numele tău”. Cerul deschide Cartea, pe când noi pământenii… am ajuns atât de moderni încât ne mândrim că nu-i mai simțim lipsa. Chiar și Știința se laudă că a închis Cartea și în curând toată planeta va ști că doar fanaticii extremiști o mai deschid. (Să o deschizi și să spui că nu e cum scrie, asta da, e dovadă de inteligență sclipitoare. Problema e doar când o citești crezând-o…)
„Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieții.” (Apocalipsa 20:12)
În ziua a șaptea, Dumnezeu care nu obosește S-a odihnit. Iar în ziua judecății, Dumnezeu care nu uită a deschis Cartea. Citind aceste lucruri orice om din orice timp a simțit prospețimea eternității. Odihnă, viață, cer, acasă, dragoste, carte, veșnicie… le vorbim în limba noastră, dar ne sunt împrumutate din acea lume mai bună pentru care ne pregătim.
Să deschizi Cartea, să răsfoiești paginile, să citești rând cu rând ducând degetul sub fiecare cuvânt, să îți iei notițe și să-i înveți pe alții să facă la fel… n-a fost și nu va fi niciodată o rămânere în urmă. Dimpotrivă, a fost, este și va fi… primul pas pe care l-a făcut omul care a vrut să ajungă Sus. Cu Isus.
(scris pentru revista bisericii)