Gimillu a fost un hoț care a trăit în Uruk, Babilonia. Hoț cum era, a ajuns să lucreze la marele templu Eanna din Uruk. Ce lucra acolo? Păzea. Aresta hoți.
Cirus cel Mare când a venit peste babilonieni, Gimillu hoțul cu asta se ocupa – să păzească pe-acolo ce trebuia păzit de alți hoți. Dar n-a mai trecut nici măcar un an și Gimillu a fost judecat pentru alte furăciuni, făcute la templu de data asta.
Și-apoi când a început judecarea lui Gimillu, pe la anul 538 î.Hr., zice că veneau martorii și povesteau câte a înfăptuit hoțul ăsta. Și veneau și nu se mai terminau. Așa că simultan 4 scribi notau de zor mărturiile acestora.
Normal că l-au găsit vinovat. Pentru fiecare animal furat a trebuit să dea înapoi câte 60. Așadar, amenda totală s-a ridicat la 92 de vaci, 302 oi și ceva argint…
Dar nu știu cum-necum, și-a păstrat locul de muncă de la templu. Și a continuat să fure încă 20 de ani până când a devenit foarte bogat.
Toate s-au terminat în 520 î.Hr. când, în al doilea an al lui Darius I, își pierde slujba, își pierde libertatea și probabil că și viața. Dispare din registre. Darius I a fost obsedat de aplicarea legilor, așa că Gimillu n-a mai putut continua cu viața lui „normală”.
Procesele lui Gimillu rămân până azi scrise pe mai mult de 100 de tăblițe de scriere cuneiformă. Ca să vezi ce vremuri „bune” erau odinioară.
(Am citit astea în cartea „Perșii – epoca marilor regi” de Lloyd Llewellyn-Jones, paginile 137-139 și am repovestit aici. E o carte descurajant de lungă, dar de câte ori pun mâna pe ea mai găsesc ceva nou. Ai așa impresia că dacă te uiți la un film afli mai repede o poveste, decât dacă citești o carte. Dar uite ce film întreg am citit ieri în doar câteva minute, așteptând o mașină. Haha.)