[19:23] Sunt util când muncesc. Sâmbăta nu muncesc, dar am activități – sunt oarecum util.
Duminica nu. Muncesc când am chef. Citesc când am chef. Cânt dacă mă ia chef. Desenez. Dar nu, nu le fac ca să fiu util. Le fac așa numai, să îmi ocup timpul.
Îmi sună uneori în cap cântecul de la grădiniță: O zi în care n-ai făcut nimic i-o zi pierdută.
(Cântec comunist) Și ce dacă e pierdută? Să-i fie de bine. Nu stau să caut zile pierdute. Zilele când sunt util (resursă) unde s-au dus, dacă nu tot acolo? Cu ce anume sunt mai puțin pierdute? Vezi?
Alții golesc un portofel pântecos ca să piardă zile pe nu știu unde. Și până la urmă zilele alea concediate nu-s la fel de pierdute ca și alea în care ai lucrat ca robul să umpli portofelul? Vezi?
Nu-s pierdute, că îți faci amintiri. Eh, la ce groapă mare de amintiri am, trebuie mereu să am grijă cum umblu pe marginea ei. Și dacă scot de-acolo 2-3 povești, vor zice oamenii că-s ciudat, că nu le las îngropate. Vezi?
Așadar, nu mai bine pierzi o duminică, într-o relaxare deplină, fără gândul la viitor sau trecut, sprijinit doar de secunda care bate-n ceas purtându-te cu ea?
E soare și nu-mi pasă. Stau la umbră, în casă.
Aprindem spre seară (la timp) un fitil. Ca să fiu mâine… util.