2005, CNSV Beiuș, prima bancă. Am lăsat un desen făcut direct pe bancă (4 ani am tot desenat și șters, banca aia a fost cel mai bun instrument didactic pe care mi-l amintesc). Am desenat ceva craniu, așa cum m-am priceput. Și am plecat la Sport, parcă. Între timp în sala noastră a venit o altă clasă.
La întoarcere am găsit o hârtie cu un desen. Superb. Îl păstrez și-acum. Vreau să spun că e singurul pe care-l mai păstrez după curățenia de azi printre hârtiile vechi.
N-am știut niciodată cine a fost desenatorul. Dar m-a inspirat.
De fapt, îmi face bine și simplul gând că undeva – în zumzetul unei ședințe plictisitoare – pe-un colț de agendă cineva schițează pentru el. Pentru sufletul lui.
Într-o lume mult prea zgomotoasă, fiecare linie pusă în tăcere e o mică victorie.