Ai văzut ce fain se strică o construcție făcută din multe piese de domino? Un exemplu aici:
Așa e viața ta. Și a oricărui om. Punem zi lângă zi, fără a ști câte piese avem. Construcția crește cu noi, devine ceva superb. Și apoi vine acel moment când o piesă-zi se mișcă puțin diferit de cum ți-ai programat-o. Și pac… pac… pac… ai plecat.
Așa e și lumea. Construim viață lângă viață, o pace atât de sublimă, dar și atât de fragilă. Și-ntr-o zi… pac… pac… pac… Ce a fost asta? Război mondial. Primul. Vin alte vieți de oameni, clădesc o pace sublimă și fragilă. Și-apoi o altă zi… pac… pac… pac… Ce a fost asta? Război mondial. Al doilea.
Și-apoi construim din nou. Nu e niciun eroism în a distruge. Nu e nevoie de înțelepciune ca să strici pacea lumii. Dar trebuie să fii un fiu de Dumnezeu, ca să fii făcător de pace.
Și dacă oricum pacea lumii e un lucru atât de complicat… măcar piesele tale de domino să le așezi frumos, zi după zi. Ajunge zilei necazul ei. Fiecare zi cu povara ei. Dacă lași ziua de azi să-mpingă povara ei, înspre ziua de mâine… cine mai știe câte zile din viitor vor face pac… pac… pac…
Și-apoi, ca să fii sigur că lucrurile stau în ordine și nu se pot niciodată strica prea tare: fiecare a șaptea piesă e spațiu liber. A trecut frumos săptămâna asta. Dar chiar dacă n-ar fi fost așa: vine sâmbăta. Vine sabatul. Și avem din nou odihnă. Și pace.
Să muncești fără oprire, e semn de negândire: ca și cum ai face un joc de domino mult prea complex, mult prea fragil și mult prea ușor de demolat. Într-o zi pac… pac… pac… Ce a fost asta? Goană după vânt. Că doar știai că după zi, vine noapte, și după șase zile de muncă, vine odihnă… dar ai vrut să fii harnic. Eh.
Mergeam într-o zi cu mașina cu cineva spre Oradea. Și a luat în mașină pe o doamnă care mergea să facă o vizită la spital soțului ei. Căzuse de pe o schelă. Nu știa dacă mai scapă. Ne povestea ca și cum ar spune un film pe care l-a văzut de mai multe ori. Pentru că fix așa fusese: omul a mai picat o dată de pe schelă. Era tristă, evident. Dar și resemnată, pentru că omul nu învățase nimic din lecția precedentă.
Să pui fiecare zi la locul ei, fără să-ți strice istoria și viitorul, cred că cere lecții învățate… de echilibru.