Multă vreme cuvântul meu preferat a fost „acasă”. M-am regândit și răzgândit azi, când am citit o discuție în care oamenii scriau cuvântul lor preferat. Lipsea din listă cel mai important pentru mine: „mâine”.
Mâine.
Tot ce e bun pe planetă se întâmplă mâine.
Mâine te apuci de sport.
Mâine începi să citești cartea.
Mâine faci lecția de chitară.
Mâine o să suni un om drag.
Mâine vei lucra cum n-ai lucrat de când ești.
Pentru că mâine vei închide toate tichetele deschise.
Tot mâine îți intră salariul.
Iar dacă ai bani împrumutați, îi vei primi – bineînțeles – mâine.
Istoria lumii e compusă din două părți. Una care s-a întâmplat. Și una care se va întâmpla.
Jumătate din cea care se va întâmpla, se va întâmpla mâine.
Dacă n-ar exista mâine, n-am avea nici pentru ce spera, nici pentru ce ne îngrijora. Dacă ar șterge din greșeală cineva acest „mâine” din calendar… ne-am trezi într-un haos de neînțeles: oamenii ar face sport, ar citi cartea, ar vorbi, ar dormi, ar lucra, ar închide tichetele, ar primi salariul și și-ar plăti datoriile.
Dar avem „mâine”. Și „mâine” e coșul de gunoi în care aruncăm cele mai bune lucruri.
Că dacă ar fi altfel, ai auzi la știri vreun președinte: băi, lasă frate războiul… hai să-l facem mâine.
S-a defectat planeta. Oamenii Satanei lucrează azi. Iar omul lui Dumnezeu… mâine. Diavolul știe că are puțină vreme, dar omul lui Dumnezeu (gustând din hamac veșnicia) știe că timpul ține cu el. Mai facem mâine… sau la anu’. Ce te grăbești, frate, să ajungi la program? Crezi că-l începe cineva fără noi…?! Eh. N-a fost niciun program la biserică așa fain ca ăla de mâine.
Mâine e ziua salvatoare. Orice cerință ar veni azi, dacă nu pot scăpa altfel – „mâine” mă scapă.
Nu s-au mântuit „azi” atâția oameni câți s-au mântuit „mâine”. Cred că numai la a doua înviere o să vedem ce mulți au fost.
Nu are un an întreg ore câte are ziua de mâine. Ziua de azi, practic ți-a fost dată ca să faci un TODO list. Să planifici cum să-ți petreci ziua de mâine. Viața trebuie planificată, nu o poți trăi oricum. Azi planifici, mâine dacă apuci… trăiești.
Mâine există întotdeauna. Iar când nu există, oricum nu știi că nu există. Nimeni din cei care n-au mai ajuns în „mâine” n-au știut. Așa că putem trăi ca și cum mâine ar exista pentru totdeauna, la fel de salvator, la fel de amenințător, totuși cel mai binevenit cuvânt.