„Muștele moarte strică și acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot așa puțină nebunie biruie înțelepciunea și slava.” (Eclesiastul 10:1)
Știi? Cu o anumită ocazie (Matei 15:17) chiar și Isus a vorbit despre mersul la WC. Ni se întâmplă zilnic, cât timp suntem sănătoși. Când eram mici, ziceam că mergem să dăm un telefon. Am preluat expresia și când sunt la munte… și – evident – înainte să dai telefon îți cauți semnal. Adică locul potrivit.
În aceeași zi s-au întâmplat două lucruri. Primul. Mă plimbam prin pădure la munte și un roi de muște nu-mi dădea pace. Am rupt o crenguță cu frunze și le mai alungam, degeaba. Până când a trebuit să dau un telefon. Mda, după gustul muștelor, în acea secundă am trecut pe locul 2 în topul preferințelor lor. Tocmai hotărâseră că valorez cu ceva mai puțin decât ce am lăsat în cabina telefonică. Evident că nu m-a întristat situația, mi-a părut bine că în sfârșit mergem pe căi diferite.
Și tot în aceeași zi (seara). Al doilea episod. Ajuns acasă la părinți: o muscă în cameră. Am scos-o aprinzând pe rând un bec în bucătărie, apoi în hol, apoi afară. Cumva musca e foarte atrasă de lumină și o ghidezi ușor stingând și aprinzând becurile.
Obosit de plimbarea de peste zi, stăteam și cugetam. Uite ce făptură este musca! Fuge când după lumină, când după altceva. În aceeași zi.
Și mi-au venit în minte chestii. Cum în aceeași zi, poți fi elocvent la biserică, iar mai spre seară poți la fel de bine să fugi după cine știe ce distracții lumești. Prețuim lumina, nimic de zis. Dar prețuim și gunoaiele lumii de atâtea ori… Oare nu suntem un popor de muște?
Am putea fi sarea pământului și nu acreala untdelemnului cerului. Dar ce poți face oare ca să trezești o muscă la realitate – și să înțeleagă cât de dezgustător e chiar lucrul de care e cea mai mândră?
Mă tem că nu e nicio șansă. Musca din noi trebuie să piară. Și o altă viață să îi ia locul. Una care să ne ducă numai la lumină și numai unde e parfum ceresc.
Căci bine zice Scriptura: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2:15-17)
Iar când o muscă vine să te cheme la vreun deliciu lumesc, în loc să o mustri pentru gustul degradat… să poți să-i spui senin: mulțumesc de invitație, dar am găsit ceva mai bun.