Te găsește pe vreun drum al internetului, se dă că vrea să-ți fie friend, apoi se preface preocupat de viața ta și de înțelegerea ta cu privire la lumea asta mare. Da, da, așa e, așa e, și apoi… ar mai fi ceva… dacă tot intrarăm în discuție.
Am eu să-ți vând o rețetă miraculoasă, un produs care salvează lumea, care ne aduce pacea globală sau cel puțin îți dublează veniturile fără niciun alt cost… decât mica sumă investită inițial.
Nu, nu sunt omul ăla. Nu cumpăr. Poate că par eu așa mai prost, dar vă mulțumesc pentru ofertă – momentan nu doresc. (Momentan = cât timp mai am cel puțin un neuron treaz.)
I-am răspuns elegant, pe același ton pe care ne-am trezit comunicând. Sincer, un pic chiar mi-a părut rău că acum trebuie să caute alt prost. Oare ce spune un om din ăsta când merge seara acasă și vrea să pună o pită pe masă copiilor? Azi mâncăm mămăligă, n-am întâlnit destui proști.
Omul nostru ca și cum n-ar fi văzut ce frumos i-am spus că nu vreau nimic din ce vrea el să vândă… sau ca și cum ar fi văzut dar s-a supărat… nu mai zice nimic. Nici Ziua bună mai departe. Nimic.
Ca și când te calcă unul pe picior și apoi își mai și cere scuze. Nu e destul că strângi din dinți să nu zici nimic, el se mai și uită la tine așteptând să-i zâmbești: ba nu, e ok, stați liniștit. Așa s-o fi simțit el, călcat pe picioare. Sau nu știu. Dar s-a dus în drumul lui. Aparent am rămas la fel de friendși, i-aș putea da și block, dar oricum știu că nu mă va mai deranja niciodată cu nimic.
S-a dus. Promisese că îmi răpește 2 minute cu niște întrebări. Data viitoare, când vine următorul deștept salvator al planetei, o să-l pun să promită și el că zice Mulțumesc și Ziua bună orice răspunsuri i-oi fi dând la orice o fi el vânzând.
Contract care să reglementeze bunul simț, domnule. Asta ne mai lipsea.