Am fugit la munte vineri, imediat după ce am terminat munca. Am pus mașina în Șaua Mușunoaie, în locul în care am mai fost și altă dată. Sau alte dăți, de fapt.
Noaptea am dormit în mașină, ca de obicei. A plouat superb și noaptea și dimineața devreme. Apoi a fost multă ceață. Am stat pe la mașină am citit…
Iar apoi pe la 10-11 s-a făcut timp frumos, am făcut mici plimbări pe deal. Și câteva poze.
Dar cel mai mult, de data asta, m-am ocupat cu cititul. Am terminat o carte de 120 de pagini, cap-coadă. Numai sâmbătă am citit vreo 5 ore și jumătate. Dar am citit și vineri. A fost super.
Am mai zis-o și altă dată: eu cred că binecuvântarea e ceva ce se simte plăcut. Mă irită să aud pe unul zicând: m-a durut capul, auuu ce binecuvântare ascunsă – că dacă nu mă durea nu realizam că-l am.
Binecuvântarea excursiilor e palpabilă. Am mers la munte, m-am încărcat pozitiv: asta da binecuvântare! O ai în mână, o simți, o trăiești, te împlinește. Mai vreau!