M-am întors la agendă tipărită datată. Nici nu mai știu câți ani au trecut fără. Poate că nu așa mulți câți îmi vine să cred. Oricum…
M-am întors la agenda tipărită datată. Am mers într-o zi până la Beiuș, cu acest singur scop: să-mi cumpăr agendă pe 2025. Am găsit librăria mică așa cum o știam.
Am cumpărat 2. Am dăruit una mamei. Și chiar dacă n-a început 2025, deja țin un mic jurnal pe pagina pentru 1 ianuarie…
Am optat din nou pentru creion mecanic, 0.5. Dintre toate uneltele de scris, mereu revin la ăsta. Poți să scrii mic, poți să ștergi, se simte plăcut.
Am experimentat mai multe între timp. Inclusiv să-mi tipăresc eu niște pagini cu bulinuțe, un șablon personalizat de folosit pentru o zi. A fost fain și așa. Să ai o foaie A4/zi în care să așterni lucruri ce nu vrei să se uite sau pe care le planifici, e fain. Dar la final de zi sau după mai multe zile… le aruncam.
Agenda vine cu provocarea asta: îți ține foile legate, deci ce ai scris… ai scris… nu prea îți mai vine să rupi foaia. O foaie lipsă ar fi o zi de istorie pierdută. Iar felul în care folosesc eu agenda, prin faptul că notez lucrurile mele în ea ca un mic jurnal cu de toate… amplifică provocarea. Iar ultima dată, rușinat de câte minuni am adunat în ea, am ars-o și am preferat să notez aiurea pe hârtii de unică folosință.
Totuși era fain la final de an, când răsfoiam din nou agenda și culegeam din ea acele momente pe care să mi le amintesc și în anii următori. Ca să retrăiesc așa, m-am întors la agenda tipărită. Și ca să am calendar la îndemână: și datată. Pornesc totuși de la zero, nu mai știu ce mici sărbători aveam pentru aproape fiecare zi din an, adunate atunci când le adunam.
Mă simt totuși ca un pendul aici. De data asta pendulez spre agendă. Poate peste câteva săptămâni voi pendula înapoi spre foi de hârtie. Nu știu. O să văd.
Pentru moment așa simt. Că vreau să pun 2025 într-o copertă frumoasă, ușor de păstrat și de răsfoit. Și dacă voi ajunge să scriu și ultima filă din această agendă, voi decide atunci dacă e de păstrat sau de aruncat la coșul cu anii pandemiei.
Dacă tot ce cugeți e doar în mintea ta… unde e backup-ul, totuși? :)) Ideile tale mărețe pentru binele omenirii. Dacă-s presărate pe birou în fel de fel de hârtii ce pier o dată cu ziua de salariu… ce ai lăsat? Așa… într-o copertă… chiar dacă scrii numai pentru tine… poți fi liniștit. Când îți vine o idee măreață, o notezi. Sperând să nu fie niciun ochi curios să o găsească, dar sperând că, totuși, nu se va uita chiar de tot.
Sunt de 8 ani la casa mea. Și-am început să uit ce mi-a adus bun fiecare din acești ani. 2025 se presupune că va fi mai greu decât de obicei. Cu atât mai mult, vreau să culeg și să păstrez, ce-mi aduce bun fiecare zi.
Și, când tot internetul va fi umplut de texte scrise de AI, aici pe blog o să vin cu câte un text (izvorât din cine știe ce idee măreață notată mai întâi în agendă). Așa cum veneau ăia să-ți vândă coșuri din nuiele împletite, când stăteai la semaforul roșu pe un drum veșnic în lucru… Și n-o să mai știe nimeni dacă e text scris de mână sau de AI. Cum nu mai știam dacă coșurile alea sunt împletite de mână sau între timp s-a inventat vreo mașină care să le facă simplu și rapid.
Și chiar aici cred că va fi provocarea pentru trecătorul simplu: să mai pierzi 2 secunde să citești 2 cuvinte ca și cum ar fi gândite de cineva… sau să închizi geamul și să pornești muzica din mașină, sătul de o lume mult prea artificială. Veșnic în lucru.
Că evident, putea fi la fel de bine o aplicație pe telefon și pe PC. Dar ne-am prea artificializat. Și nu cunosc leac mai ieftin și mai la îndemână decât să iei un creion în mână și conectându-l la creier să-l lași să se plimbe pe hârtie. Nicio altă poveste nu poate spune mai multe într-un mod atât de comprimat.
Răsfoiam azi o carte din bibliotecă, cumpărată dintr-un anticariat. Carte de sănătate, din aia pe care dacă o citești azi, nu mai mai mori în 2025. Și-am găsit la sfârșit, notat cu o linie slabă și tremurată un număr de telefon. Spunea o poveste. Cineva a fost acolo. A apăsat fin și nesigur cu creionul câteva cifre. O fi fost un număr important. Dar cumva omul a plecat. Cărțile i s-au vândut. Și uite-așa… e clar cât de salvatoare e o carte de sănătate. Totuși, acea carte a salvat ceva… ce n-a salvat nici chiar autorul ei: o mică poveste de un rând, ajunsă până la mine.
2025 se știe deja că e dezastru. Vorbește lumea că se strâng curelele. 2024, dacă ai locuit în cel mai bun loc de pe planetă (adică în Pocioveliște) a fost peste medie. Orice ar fi, dacă ai hârtie și creion… e mai bine. Că, dacă te-arunci într-o mică observație, o să vezi că și-n trecut, și-n prezent, și-n viitor… hârtia și creionul au fost mereu cea mai ieftină sursă de bucurie, răgaz și speranță. Și dacă în 2025, te-ai întors la astea, restul vor fi mici detalii.