O cântare bună ca o bucată de ciocolată amăruie mâncată încet, după ce ai terminat cam tot de prin cămară și ar fi trebuit să mergi la cumpărături… dacă n-o găseai uitată acolo.
E amară, e și dulce, meditativă, te cercetează. N-aș zice liniștitoare… că-mi amintește chestii. E cântată liniștit, totuși, nu neg:
(Ce chestii? Mai bine nu întrebai, dar îți zic una: Pe vremea noastră înmormântările nu erau ca pe vremea voastră – a celor care au prins camere video la Bac. Pe vremea noastră știai unde e casa mortului, o găseai și cu ochii închiși. Vara ferestrele erau lăsate deschise… și nu zic mai mult că poate mănânci… Data viitoare nu mai întreba ce chestii. Poate de aia nu fug de moarte cum fug de înmormântări… și-n ziua de azi.)
Pun piesa în playlist pentru că e un gând frumos. Chiar cred că au existat și există cântăreți creștini care n-au cântat pentru faimă, ci pentru a da ceva frumos celor ce ascultă (fără să-i critice): ceva ce să rămână când toate au trecut. Adevărul iubirii lui Isus.