Jurnal

Less. Better.

Menu
  • Home
  • Plimbări
  • Echipamente
  • Recomand
  • Contact
Menu

Conținut de calitate? Cum știi?

Posted on 17.02.202617.02.2026 by GhitaB

Trece conținutul pe care-l primești prin câteva filtre, înainte să crezi toate mizeriile și să le mai și dai mai departe.

1. Sursa conținutului

Vine dintr-o sursă credibilă? (carte serioasă, revistă de prestigiu, website al unei instituții, canal de YouTube oficial etc)

Sau vine dintr-o sursă oarecare? (undeva unde oricine poate scrie orice fără ca informațiile să fie verificate – exemplu: WhatsApp, TikTok, ți-a spus cineva că a citit undeva)

2. Forma conținutului

Are textul greșeli? („ar trebuii să ști”, „fi bucuros”) E un indiciu rapid despre nivelul de rigurozitate la care a fost produs acel text.

Sau dimpotrivă e scris impecabil? Adică fără greșeli, fără cuvinte de umplutură, cu paragrafe scurte și de o lungime potrivită scopului, la subiect – nu pe lângă. Poate fi un semn bun.

Are clipul voce de AI, conține imagini generate de AI? (dacă da, cineva l-a generat, cu un scop) Posibil semn dubios.

Îți spune când a fost produs conținutul?

3. Autorul

Își dă numele, poți să verifici cine e? (semn bun)

Preferă să rămână anonim. (posibil semn dubios – oare fuge de responsabilitatea pentru conținutul creat?)

5. Calificarea autorului

Un premiant Nobel scrie despre pericolele medicinii, wow, nu? Era premiant în literatură… și a scris literatură. Iar tu ai murit pentru că ai crezut un text fictiv. Bravo! Să mai faci așa.

6. Tonul

Încearcă să exagereze o situație dată – alarmând lumea? („ei” – nedefinit – vor să te omoare cu „asta”. Grăbește-te oferta expiră în 3 zile, mai sunt doar 5 produse)

Sau dimpotrivă exagerează minimalizând gravitatea unei situații? („Au mai fost astfel de situații, nu vă panicați.” – „Dar ei vor să vă inspire frica.”)

Încearcă să te facă foarte curios pentru ceva ce de fapt nu merită atenție? („Nu o să crezi ce a spus această vedetă”, „A spus aceste cuvinte, apoi nimeni nu l-a mai găsit. AFLĂ!”

E scris cu multe majuscule? CA ȘI CUM AR URLA! Conține muzică epică (din aia de război) sau dimpotrivă plângăcioasă (de „tincturi duhovnicești” cum zicea cineva) – care face textul să pară mult mai grav sau mult mai de suflet – când de fapt n-ai da 2 lei pe o carte scrisă așa?

7. Consistența

Într-o pagină de text cât text ți-a fost cu adevărat util? Și ce procent doar ți-a creat impresia că urmează ceva idei importante – fără ca ele mai vină consistent?

După un clip de 10 minute, câte rânduri de notițe ți-ai luat? 0 înseamnă… ZERO. Pentru că da, nu ți-a spus nimic (sau nimic nou). Doar te-a captivat cu imagini de fundal și muzică, fără să-ți transmită ceva esențial. În primele 7 minute doar ți-a spus că există ceva ce „ei” vor să-ți ascundă, dar că în acest clip vei auzi „ADEVĂRUL” cu privire la acel subiect. Și apoi ți-a zis că ești om rău dacă nu dai mai departe clipul, dar dacă cineva te-ar întreba care e rezumatul – te-ai cruci neștiind de fapt ce altceva în afară de EMOȚIE ți-a transmis.

8. La subiect

Ți-a promis că în 5 minute afli rețeta minune. Ți-a dat-o sau tot ce ai aflat e că există un curs pe care ți-l dă gratuit dacă te abonezi la un newsletter? Iar dacă te-ai abonat să primești rețeta minune, ai primit-o? Sau în continuare tot ce afli e că nimeni altcineva n-are aces la informațiile pe care le vei primi tu, pentru o sumă mică de bani?

Ți-a spus că azi studiem despre Răbdare. Și apoi îți predică din cântarea de început (despre care nu știa când a pregătit predica) și apoi mustră pe cei care lipsesc de la program? Aici nu comentez: într-adevăr e ceea ce pretinde a fi – un exercițiu de îndelungă răbdare.

Vezi tu, ideea e să găsești omul care știe despre ce vorbește. A păstra firul roșu e un semn mai bun decât a ramifica un pom al vieții peste toate râurile pământului.

9. Surse verificabile

De unde vin ideile citate de autor? Îți zice cu precizie de unde le-a luat sau păstrează taina (ca și cum ar fi periculos – pentru cine? – să afli). A scris (sau mai rău – a spus) „o pană inspirată”! Am aflat de la vecinul bunicului care avea un verișor care a văzut acuma-s 50 de ani ceva.

Sau minte că citează în timp ce o voce de AI inventează texte și pune în gura autorilor „citați” idei inventate? Știi că a zis Platon odată să nu crezi tot ce scrie pe Internet…

Studiile arată că… Dar care surse? Multe surse… Ne puteți da una? Desigur, ți le dau când ajung acasă… că doar le am (nu le primești în veci). Dar între timp ți-a plantat minciuni în cap.

10. Generalizări și afirmații absolute

„Toți tâmplarii din toată lumea ți-au întins această capcană. Toți vor să dai cu capul în tocul ușii. Și-au propus să reducă numărul oamenilor de pe planetă.”

„Nimic nu e atât de bun pentru sănătatea ochilor tăi, decât să te ungi cu acest amestec de apă fiartă cu rășină de copac necunoscut – pe care îl știu doar eu.”

11. Interes comercial ascuns

Donează ca și alții să audă acest clip din care n-ai învățat nimic. Sau cel puțin distribuie-l la 10 din lista ta, că altfel WhatsApp îți va impune o taxă de poimâine. Distribuiri = mai multe vizionări = ceva bani din reclame (pe principiul proștii muncesc, deșteptul stă).

Vrei să scapi de coșuri? Foarte bine – în acest clip îți arat cum – nu însă înainte să-ți recomand o platformă online în care îți poți salva în siguranță backup-ul fișierelor tale – nu costă decât x lei pe lună din care am și eu un mic procent (dar despre care uit să-ți spun).

Rezumat

Înainte să înfuleci un conținut dintr-o sursă oarecare, întreabă-te:

De unde vine? Cine l-a produs? Când l-a produs? Pe ce se bazează? Ce interes ar putea avea? Există dovezi sau doar opinii? Pot confirma informația din alte surse independente?

Iar după ce l-ai consumat, înainte să-l dai mai departe întreabă-te:

E adevărat sau conține erori/exagerări? Mi-a dat ce a promis că îmi dă? A fost la subiect sau pe lângă? E consistent sau în mare parte pierdere de timp? E ceva suspect în tonul folosit? Găsești același conținut într-o formă mai bună altundeva? Chiar merită? Aș plăti mai mult de 1 leu pentru respectivul conținut?

Tags: gânduri
Category: Gânduri

Post navigation

← Neprihănirea lui Iov
Un proiect eșuat →

Archives

  • March 2026 (6)
  • February 2026 (4)
  • January 2026 (3)
  • December 2025 (6)
  • November 2025 (4)
  • October 2025 (10)
  • September 2025 (5)
  • August 2025 (4)
  • July 2025 (9)
  • June 2025 (6)
  • May 2025 (10)
  • April 2025 (3)
  • March 2025 (19)
  • February 2025 (20)
  • January 2025 (33)
  • December 2024 (8)
  • November 2024 (4)
  • October 2024 (8)
  • September 2024 (4)
  • August 2024 (9)
  • July 2024 (21)
  • June 2024 (17)
  • May 2024 (13)
  • April 2024 (1)
  • March 2024 (7)
  • February 2024 (15)
  • January 2024 (24)
  • December 2023 (11)
  • November 2023 (53)
  • October 2023 (17)
  • September 2023 (20)
  • August 2023 (40)
  • July 2023 (39)
  • June 2023 (38)

Categories

  • 27 (5)
  • Acasă (66)
  • Amintiri (15)
  • Creștine (40)
  • Desen (8)
  • Design (1)
  • Docs (64)
  • Duldy & Țâcă (5)
  • Fotografie (42)
  • Gânduri (125)
  • Grădină (10)
  • Interesant (14)
  • Istorie (4)
  • Jurnal (190)
  • Limba română (8)
  • Mașină (2)
  • Muzică (46)
  • Personal (119)
  • Plimbări (24)
  • Programare (25)
  • Sport (14)
  • Știri (41)
  • Vegan (17)

Tags

2 mese pe zi (5) acasă (60) am auzit ceva nou (5) amintiri (9) am scris asta (7) biblice (17) Bihor (15) biserică (6) creștine (65) câine (15) câinele e prietenul omului (15) desen (8) docs (59) fotografie (45) funny (74) grădină (10) gânduri (147) interesant (8) istorie (7) jurnal (229) jurnal sportiv (17) Krita (5) limba română (12) momente (218) muzică (48) muzică preluată (28) natură (6) Padiș (11) personal (167) plimbare (22) plone (29) povești (9) programare (27) recomand (11) rețete vegane (11) România (29) Rusia (5) sketchbook (5) solutions (37) sport (6) Ubuntu (5) vegan (18) versuri (6) web development (18) știri (22)

RSS Feed Subscribe
© 2026 Jurnal | Powered by Minimalist Blog WordPress Theme