… de când am terminat liceul.
Am mers la Lidl în Beiuș în seara asta. În fața mea la casă l-am întâlnit pe Sorin, colegul de clasă care m-a învățat să cânt la chitară.
Și-am venit spre casă bucuros cu mașina. Bucuros, adică repede. La ieșire din oraș, oups, mă oprește poliția. Am permis din 2008 și încă aștept să primesc prima amendă… simt că se apropie. Dar nu putea să fie cine știe ce… că eu și când merg repede, merg încet…
Mă oprește. Probabil a 5-a oară în viață și cam a 2-a oară cu mașina asta.
– Actele la control…
Permisul nu vrea să iasă din portofel, trag de el, reușesc, apoi cartea de identitate…
– Și actele mașinii, zice.
Mă întind să le caut în bord, când aud:
– Ghițăăă, tuu ești?! (aceeași voce și același ton pe care-l știam de acuma-s 20 de ani)
Da, chiar eu… dar caut actele mașinii. Mă uit la el: era Cosmin, alt coleg de clasă din liceu. Îmi dă de înțeles că nu mai e nevoie să dau actele mașinii. Dar eu, dacă tot am prins curaj, îmi vine în gând că niște acte verificate de domnul polițist sunt mai bune decât niște acte verificate de mine. Că tot aveam de gând să verific când expiră ITP-ul… acum poate face el asta pentru mine, fără riscuri pentru mine. Haha.
A confirmat, totul bine. Prin decembrie expiră.
Lume mică, lumea Beiușului. Într-o zi cu soare, pardon, cu zăpadă, poate ne adunăm iar la o poză în curtea liceului… (Doar să faceți rost de Ninu, o să stau din nou în spatele camerei ca să fiu sigur că iese ce trebuie, și o să-mi arunc din nou rucsacul pe-acolo prin decor. Cosmin – ca de obicei -nu vrea în poză, dar ar putea să ne păzească de la distanță.)
