Cum a zis un maestru în viață: România trece de la fapte la vorbe.
În urmă cu ceva ani, nu țin minte așa ceva. Cred că aveam și săptămâni consecutive fără nicio ședință. Primeam tichete clare pe care lucram, le luam cumva pe rând, reușeam să stau concentrat ore în șir și la final de zi eram încântat cu câte am reușit să fac.
S-a introdus daily-ul, mini-ședința de dimineață. Și mă simt excelent cu asta. E scurtă, mă conectează cu colegii, prind pulsul proiectelor, mă ajută să-mi fac listă de priorități pentru ziua în curs.
S-a introdus ședința săptămânală. Și asta e faină. Că mă pun la curent cu schimbările pe care le lucrează alți colegi la add-ons pe care le folosim și noi la proiectele noastre.
Și-apoi s-a spart sacul cu ședințe. Că trebuie să vadă clientul nu știu ce, că trebuie să planificăm nu știu ce, să estimăm, să prezentăm, să povestim, să lămurim, să tanda-manda.
(Lucrez de-acasă.) Cam 20 de minute înainte să înceapă o ședință, mai plec și eu la baie, mă spăl pe ochi, mai ies și afară să iau aer proaspăt, mai fac curat și ordine în cameră – să nu arate ca după război, mai ales dacă e ședință cu video…
Și-apoi, după caz, încerc să fiu cât de atent pot – să iau notițe, să nu scap ceva important… deși știu din experiență că tot ce e important se și scrie… Dacă nu s-a scris undeva, atunci n-a fost important. Sau, după alt caz, îmi intră screensaver-ul ăla pe ochi – când mă uit în gol și mă gândesc la cu totul altceva, în timp ce într-un fundal îndepărtat aud voci. Mă trezesc dacă aud numele meu, în rest… să fie pace în lume.
Problema e că orice aș face, când se termină ședința, mă simt ca o baterie descărcată. Și vreo oră după (uneori chiar mai mult) nu-mi stă gândul la muncă. Cumva mintea mea e prea ocupată și preocupată să facă ordine pe-acolo, ca după un party. Și dacă insist că vreau să mă concentrez pe un tichet, ea zice că… da… facem și asta… dar mai lasă-mă un pic.
Să luăm de exemplu ziua de vineri (mâine):
La 9 încep lucrul: adică pornesc calculatorul, pornesc toate chat-urile (că sunt câteva care pe timpul zilei răstoarnă notificări peste noi) și cam atât… că vine ședința de dimineață la 9:30. De regulă, nu programez între 9 și 9:30. Cel mult, fac code review vreunui coleg matinal.
Ședința de dimineață. Scurtă, la obiect. Pe la 10 nu doar că se termină, dar mă și lasă cu bateria încărcată. Pe la 10 deschid proiectele mele. Mă conectez cu colegii cu care lucrez pe proiect. Mă uit unde am rămas etc. Ăsta e cel mai bun moment să fiu concentrat. Dacă-l scap, s-a dus ziua.
Pentru că la 12:30 am ședință. La 13 am altă ședință. La 14 iau cu întârziere, pauza de masă. Pentru că e vineri și pentru că am avut 2 ședințe una după alta… cam asta a fost.
Revin la 15. Mai am două ore. Încerc să-mi adun gândurile. Să fac un mini progres pe tichetele începute. Asta în cazul în care nu sunt deranjat. În caz că vine vreun cineva să mă întrebe cum stau cu tichetele fix când încercam să stau mai bine… mă întrerup, promit orice pe chat… cu intenția să mă lase în pace… și mai vedem săptămâna viitoare.
Da, recunosc: am vreo 4 tichete începute. Mai am vreo 2-3 tot în grija mea. Am mai văzut vreo 2 care tot la mine vor ajunge. Și toată săptămâna am stat și am căutat timp când să le rezolv. Încerc să lucrez ca un om viu. Dar cumva, ședințele au omorât jumătate din mine. Jumătatea cea mai bună.