E o calitate a creștinului deosebit aceea că el suspină și geme „din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc acolo” (Ezechiel 9:4). Versetul zice că în Ierusalim. Creștinul de azi înțelege că în biserică.
Dar mai e și creștinul deosebit special care înțelege că versetul se referă și la lumea largă.
El stă și se uită la jocurile olimpice. Și așteaptă să apară vreun pastor, vreun preot și să sfințească pe-acolo așa… un început cu post și rugăciune, ca apoi el să se simtă confortabil în fotoliu cu telecomanda, ca și când ar urmări vreo evanghelizare în direct.
Dar, hop, că nu e așa. Ăia (consecvenți cu propriile valori) fac și deschiderea jocurilor în același spirit al lumii largi, cu festivități-festivaluri de inspirație păgână. Adică, chiar așa, cu zei și zeițe, cum era păgânismul ăla vechi, adus așa un pic la zi.
Creștinul nostru geme și suspină, că el are pe perete Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci și nu înțelege cum de îi batjocoresc ăia icoana lui. El încă se uită și-L vede pe Isus pe ecran, îi vede pe ucenici, dar nu înțelege cum de s-au desfrânat așa.
Ar putea foarte bine să vadă acolo Sărbătoarea zeilor, dar el e creștin și nu poate să vadă așa ceva. El de câte ori deschide ecranul vede Cina cea de taină. Și pentru că n-o vede ca pe perete, el suspină și geme.
Le Festin des dieux („Sărbătoarea zeilor”) este un tablou al pictorului olandez Jan van Bijlert, creat în jurul anilor 1635–1640.
Exact așa l-a prostit soția lui Lot pe omul acela, să se ducă să stea în orașul nelegiuit, că de câte ori vor deschide ușa vor auzi rugăciuni și predici. Iar Lot, ajuns în Sodoma, gemea și suspina fiind „foarte întristat de viața destrăbălată a acestor stricați”. (2 Petru 2:7)
Cred că de la o vreme a ajuns convins că locul lui nu poate fi decât acolo și misiunea lui doar asta: să geamă și să suspine pentru sodomiți. Până când a trebuit Dumnezeu să coboare din cer și să-l ia de mână. Măcar atunci să-i fi venit ideea să o pună pe soție într-o roabă sau să o ia în spate, dar ea era curioasă să prindă și festivalul păgânesc de încheiere… și a rămas cu ochii în același ecran… nici măcar n-a mai prins focul de artificii.
Așa așteaptă creștinul nostru… să vină îngerul și să-i arunce telecomanda într-o găleată cu apă. Să-i spună să lase ecranul cel mare de pe perete și să fugă cât îl țin picioarele. Iar el să zică: lasă-mi, Doamne, măcar ecranul ăsta mic… nu vezi ce mic e?
Lot trebuia să stea în Sodoma, ca să facă evanghelizare, nu? Chiar așa: pe câți a salvat cu evanghelizarea lui? Și până la urmă: chiar viața lui proprie – i-a fost salvată de bine ce și-a îndeplinit misiunea acolo? Sau, din contră, a scăpat cum a scăpat pentru că la distanță de locul nelegiuirilor era un OM care a decis să nu amestece canalele, să nu apese orice buton din telecomandă… ci să se roage cu stăruință atât pentru oamenii păcătoși rătăciți, cât și pentru neprihăniții rătăciți printre ei.
Da, frate, dacă te-ai uitat la festivalul păgânesc și ai vrut să vezi Cina cea de taină… ești ca omul care-și cumpără o bucată de carne și apoi se plânge că n-a fost vegană. Poți să mergi și să faci scandal, că n-ai primit ce ai dorit, dar vânzătorul o să te compătimească:
– Domnule, neînțelegerea e numai în capul tău. Noi ți-am vândut ce am vrut să vindem. Dacă vrei produse vegane, cum de te-ai rătăcit pe la măcelărie?! Noi suntem consecvenți cu propriile valori. Dar tu…?!