În altă vacanță, fiind din nou în căutare de muncă, Țâcă a prins un loc de muncă bun. Stai aci pe computer, faci și tu un afiș, un pliant, ceva, nu mare lucru, uite așa se face. Bine? Bine.
Se întâmplă că merg cu o cunoștință cu mașina, un fel de microbuz. Zice: opresc aici să intru puțin în târg. Mă interesează niște cauciucuri, să văd dacă au. Rămâi în mașină sau vii și tu? Vin și eu zic. Oleacă de plimbare printre oameni harnici.
Nu aveau cauciucuri din alea. Dar zice un vânzător: pot să aduc zilele următoare. Bine, zice ăsta, cum facem să ținem legătura?
Vânzătorul face semn băiatului care îl însoțea să-i dea o carte de vizită spre a o înmâna noului viitor client. Și aici vine partea interesantă: ăla îi dă și carte de vizită și pix.
Iar vânzătorul luându-le se pune să corecteze numărul de telefon, în timp ce ne dă explicații: au greșit numărul când l-au scris.
În secunda aia mi-am imaginat cum stă ăsta și corectează de mână câteva zeci, poate sute de cărți de vizită, care aparent ar fi fost destinate să-l scutească tocmai de acea muncă…
Asta iese când la calculator l-au pus pe Țâcă. El muncește, că e harnic. Dar putea oare să nu eșueze din nou fix obiectivul principal?
Din timp în timp o să te lovești de munca lui Țâcă făcută la calculator. Poți să zici și tu, ca mine: copilașii la butoane!