Ieri, duminică. Zi de plimbări și de cumpărături. Totul bine până când doamna vânzătoare (care îmi arunca în grabă produsele scanate…) îmi azvârle un plic cu turmeric. Îl prind în aceeași viteză și-l arunc în plasă. N-a apucat săracul decât să crape…
Nu zic nimic. Că eram relaxat, nu m-am certat în veci cu vreun vânzător.
Ca să înțelegeți, când eram mic mi-am cumpărat o pungă de pufuleți de la magazinul sătesc și-am început să-i mănânc imediat ce am ieșit din magazin… mergând de la școală spre casă. Sfârșit de an școlar. Început de vacanță. Luasem media 10 la toate, ca de obicei. Relaxat. Eram primul din clasă.
Dar (surpriză!) nu eram primul care mânca din punga aia. Fusese vizitată de șoricei. M-am îngrozit și am concluzionat că era vina mea că n-am știut să aleg ce cumpăr. Primul câine întâlnit m-a scăpat de rușinea (imaginară) de a spune acasă isprava pe care am făcut-o. I-am aruncat punga cu totul, povestea trebuia să dispară, să nu fi existat. Mai trebuia doar să plătesc un asasin să mă scape de colegii martori oculari la scena asta minunată sau să sper că pentru ei era un episod banal de care vor uita pe loc.
Altul s-ar fi întors, s-ar fi certat cu vânzătoarea și ar fi primit o altă pungă de pufuleți. Sau l-ar fi trimis pe domnul Piedone să le spună: se închide!
Și ca și cum s-ar fi întâmplat în aceeași zi… mă trezesc cu praf galben pe mână. N-am zis nimic. Tocmai cumpărasem plasă nouă de bumbac și tocmai turnasem în ea un plic de turmeric spart peste celelalte cumpărături.
M-am transformat în statuie. Așteptam doar să aflu câți bani plătesc înainte să mă evapor. Statuie cu mână galbenă. Nu mă uitam la tejgheaua atinsă și ea de praful suspect, nu mă uitam la oamenii care așteptau, nici la vânzătoare.
După două veșnicii și jumătate aflu prețul produselor și al experienței. Că atunci când cumperi ceva, cumperi și o experiență, nu doar un produs. Experiența contează: vezi? Statuia cu mâna galbenă înviază. Scot portofelul și cu aceeași mișcare mă șterg de plasa aproape nou-nouță, dar deja condimentată. Era ca și cum aș spune „Am văzut ce mi-ați făcut”.
În celelalte două veșnicii și jumătate în care am numărat banii (da, eu sunt omul care trece pe la bancomat, scoate ceva bani și apoi merge la magazin, în 2025)… a profitat și vânzătoarea să scoată un șervețel/cârpă (de fapt nu știu ce, că n-am îndrăznit să mai mut privirea altundeva după ce mi-am ascuns-o în portofel)… și a curățat tejgheaua umplând supermarketul de un praf galben cu miros de turmeric. Era ca și cum ar spune „Am văzut ce mi-ați făcut”.
În acel praf galben am reușit să dispar în secunda următoare, fără să fac urări. Aș fi putut zice măcar atât celor care pierduți prin magazin știau acum să se îndrepte spre casă urmând mirosul de curcuma:
Cumpărături condimentate în continuare, vă doresc!