Geam deschis. Cireș. Frunze. Adiere ușoară de vânt. Concert.
Vântul nu cântă.
Cântă frunzele.
Vântul doar le dirijează. Le-a compus o partitură pe nenumărate voci și acum dirijează, iar frunzele cântă.
Fiecare pom cântă din experiența lui. Numai oamenii se zbat să cânte experiența altora. Experiența celor care vin din înalt să ne fie musafiri nevăzuți și-apoi se-ntorc în lumea lor neatinsă de dureri. Vor oamenii să cânte ca-n cer. Și uneori chiar le iese ca-n cer. Ca-n cer…
Fiecare pom, însă, nu cântă decât despre ce-a trăit și-a pătimit. Nu pomul cântă, frunzele cântă. Așa cum… nu orchestra cântă, ci instrumentiștii.
Despre anul când i-au înghețat cireșele-flori. E anul în care am descoperit că frunzele cântă. Că în rest, cireșul era pentru cireșe, frunzele erau un rău necesar. Le împrăștie toamna colorat și mă chinui să le adun. Dacă nu înghețau florile, n-aș fi numărat frunze, n-aș fi ascultat concertul lor. Cântă ușor trist, dar frumos.
Despre anul în care nu mai știu ce-am făcut. Da, mi-am luat un efect de chitară. Și-am așteptat anul următor ca să-ncep să cânt mai des. Frunzele cântă în fiecare an. Oamenii când simt nevoia. Despre anul în care n-am simțit nevoia să cânt des, cântă frunzele. Cântă încet și calm.
Despre anul când am fost la ultima nuntă. Mereu te bucuri de ultima nuntă la care ai fost. Eu încă mă bucur de acea nuntă, ca și când ții în gură o bomboană mult timp după ce alții au terminat-o de ronțăit. Asta mai cântă frunzele. Cântă vesel.
Despre anul când a început războiul. Era țara aia din vecini prea mică și prea strâmtorată și eram noi prea oameni răi. Și-au început oamenii buni și blânzi să moștenească pământul, după cum zice în cărți. Cântă și frunzele, mai mult tăcând.
Despre anul când am răsfoit cărți. Cititul e relaxant, dar cumva trebuie să fii deja relaxat și când iei cartea în mână. Altfel zbori prin ea ca o rândunică. În fine. Cântă ușor, fără niciun spor.
Despre anul în care mi-am făcut site. Am tot avut eu blog-uri și le-am tot șters (recunosc), dar până la urmă m-am mutat măcar la casa mea pe internet. Cântă ca și cum ar asculta.
Despre anul în care toți oamenii s-au priceput la medicină mai bine decât oricare doctor. Anul în care oamenii au înțeles că autoritățile și mass-media îi prostește și au înțeles că marile adevăruri circulă de la om la om prin Fațăcarte și alte minuni. Au plecat mulți cu popa, fără să mai treacă pe la medic, dar au plecat cu credință în adevărurile nou-descoperite. Cântă minunat, de neuitat.
Despre anul când planeta era normală. Adică nu foarte sărită din rând. Bine, oamenii se mulțumeau cu ce auziseră de la înaintași, cum că pământul ar fi rotund. Asta a fost înainte să stea oamenii pe-acasă și să studieze adevăratele surse de înțelepciune. Eram normali, dar simpli. Cântă un pic prea monoton.
Despre anul cu chestii. Doamne, iartă-l. Și uită-l. Înainte chiar aveam momente când credeam că-s isteț și norocos. Cântă departe, tot mai departe.
Despre anul când m-am mutat la casa mea. Și-am început să lucrez exclusiv de-acasă. Vis împlinit. Cântă cu mulțumire.
Despre anul în care am învățat multe. Cred că mai multe decât la facultate. Cântă adevărat.
Despre anul în care am navetat. Veneam acasă ca la hotel, să mănânc și să dorm. Cântă obosit.
Despre anul când am plecat din învățământ. Cântă eliberat.
Despre anul în care am fost coleg cu foștii mei profesori, predând la aceeași școală. Cântă pe voci de elevi cuminți.
Despre anul când am terminat masterul. Cântă cu ușurare.
Despre anul când eram profesor unor elevi de vârsta fratelui meu mai mic. Cântă energic.
Despre anul când am terminat facultatea. Atunci am hotărât că vreau să mă întorc la țară. Urăsc orașele. Cântă frumos.
Despre anul în care am luat permisul de conducere (a mașinii, evident). Cântă în viteză.
Despre anul în care mi-a murit ultimul bunic. De-atunci tot învăț cum să-i port numele. Cântă trist, dar calm.
Despre anul când am terminat liceul și m-am botezat. Cântă cu hotărâre.
Despre anul în care făceam aplicații în Pascal. Cântă jucăuș.
Despre anul în care am desenat mult pe bancă. Cântă colorat.
Despre anul în care petreceam vacanța mare la zugrăvit. Cântă cu hărnicie.
Despre anul când am început liceul. A fost fain. Cântă bucuros.
Despre anul în care mă uitam la frate-meu cum programează, fără să înțeleg mare lucru. Cântă fascinat.
Despre anul cu multe zerouri. Ca o altă lume. Cântă cu dor.
Despre un an cu multe așteptări și viitor necunoscut. Cântă misterios.
Despre anul în care am terminat primele patru clase. Cântă cu emoție.
Despre anul în care au cumpărat ai mei căsuța în care stau acum. Și veneam pe-aici și vedeam licurici. Cântă luminos.
Despre anul în care Iliescu a pierdut alegerile. Cam trist, că eu eram fan – primisem ceva stickers cu el, de lipit pe frigider. LOL. Cântă democratic.
Despre anul în care a venit frate-meu mai mic. Cântă cu bucurie.
Despre anul în care am plâns că vreau la școală. Iar după ce am ajuns acolo, mai fugeam și la grădi să mă joc cu LEGO. Cântă cu spor.
Despre anul în care ascultam și inventam povești la grădiniță. Cântă minunat.
Despre anul în care mă plimbam cu tricicleta. Cântă scârțâit.
Despre anul în care se construia biserica. Iar eu mă jucam că îmi fac mașină din crengi. Cântă armonios.
Despre anul în care mă plimba frate-meu cu mașina de jucărie. Cântă cu voce de copii.
Despre anul când românii și-au ucis dictatorul. Și s-au bucurat cu toții. Țara n-a mai fost închisoare de atunci. Dar oamenilor le-a fost prea bine și au uitat ce rău era înainte. Cântă cu gust de libertate, fericire și credință.
Despre anul când m-am născut. Nu mai știe nimeni cum era. Și pomul știe numai din auzite. Cântă fin.
Cântă frunzele. Vântul nu cântă. El doar dirijează. Concert în cireș.
Geam deschis.