Venea câte unul la noi acasă și îl auzeam la poartă. Mă trimiteau ai mei să văd cine e. Era din sat. Deschideam poarta și alergam înapoi cu splendidul răspuns: Un om! O femeie…
Nici până azi nu știu cum îi cheamă pe oamenii din sat. Sunt și excepții, desigur. Îi știu pe cei de vârsta mea, că eram colegi la școală.
Fix în Geneza 23:2 moare Sara, soția lui Avraam.
Iar Avraam, străin fiind prin acele locuri îl găsim în versetul 8 că știa că este o peșteră (Macpela), știa că face parte dintr-un ogor, știa că stăpânul ogorului e Efron și știa că pe tatăl lui Efron îl cheamă Țohar. Și când s-au adunat la poarta cetății să facă târgul, și cei prezenți îl știau atât de bine că ar fi putut obține gratis terenul și peștera.
Sara moare la 127 de ani, Avraam avea vreo 137. E ceva să ții minte atâtea lucruri la vârsta aia.
Acum, aș zice că am două variante: sau să fiu prietenos ca Avraam și să aflu pe fiecare om cum îl cheamă (din multele interacțiuni frumoase) sau… să trăiesc și eu 175 de ani.
Promit că, dacă mai stau pe aici încă vreo 130+ ani o să știu numele multor oameni. Sau cel puțin al celor care au peșteri în grădină.