I-am auzind întrebându-se despre marcaje și direcție. Treceam pe același traseu în direcția opusă. Traseu pe care l-am parcurs de multe ori: Cetățile Ponorului.
Dacă mergi de multe ori pe cale, ajungi să o cunoști. O poți cunoaște ce-i drept și din cărți sau din povestirile altora. Dar când mergi pe cale, o cunoști cu adevărat.
Am trecut câțiva pași după care am întors: Pot să vă ajut cu traseul? Au fost încântați. Le-am explicat de unde veniseră și care e direcția în care trebuie să continue. Am plecat și eu, au plecat și ei. Mulțumiți cu toții.
Când cunoști calea, nu e deloc o aroganță să o explici și altora. Am fost de mai multe ori pe-aici, știu despre ce vorbesc, deci, da… de acolo ați venit, încolo trebuie să o luați dacă vreți să ajungeți la destinație. Nicio aroganță.
Îmi amintesc oricând cum m-am abătut de pe cărare când nu am fost atent la marcaj. Îmi amintesc oricând cum a trebuit să întorc – și ce urcuș greu mi s-a părut, când coborârea fusese atât de ușoară. Îmi amintesc cum, prima dată când am mers singur pe acel traseu, am ajuns în locul în care erau ei acum și nu-mi era deloc clar unde se continuă traseul. Și-mi amintesc la fel de bine, cum după ce am parcurs traseul de multe ori, dintr-o neatenție ne-am trezit că mergeam în sens opus (mai erau cu mine două persoane pentru care mă dădeam a fi ghid). Nu știi niciodată calea din prima încercare… așa că atunci când ajungi să o cunoști mai bine, nu e loc pentru niciun merit personal. S-a întâmplat să ai ocazii mai multe să mergi pe ea, așa că ai căpătat ceva experiență.
În altă zi stăteam pe un buștean, lângă o altă cărare. Una pe care nu mersesem niciodată. Și a venit un grup de drumeți. M-au întrebat dacă acea cale îi duce unde voiau să ajungă. Le-am zis cu jumătate de gură că îmi imaginez că da, asta văd pe hartă, dar nu am fost niciodată pe ea.
E diferit. Când vrei să le spui altora pe unde să o ia… și tu n-ai încercat niciodată acel drum. E oarecum stânjenitor. Și foarte bine că te simți așa. Ce urât ar fi să vorbești plin de sine (de tine!) despre calea pe care nu mergi, dar vrei să-i înveți pe alții să o urmeze.
(N-ai înregistrat niciun album, dar îi înveți pe alții cum trebuie să cânte. N-ai născut niciun copil, dar ești bun sfătuicios și mustrăcios pentru copiii altora. N-ai citit Biblia, dar știi ce scrie în ea. Și așa mai departe.)
Iar acum, că știu calea, pentru că am experimentat-o… cât de copilărești mi se par încercările celor care nu merg pe ea, dar ar vrea să-mi spună că nu e drumul bun pentru mine. Faptul că cineva rătăcește e strict problema lui. Ea nu poate deveni și problema celui ce cunoaște calea. Decât în măsura în care și-ar pune mintea într-o pungă și ar uita punga pe drum.