… nu e să fiu priceput. Că de câte ori încerc nu mă pricep. Dar mi-am propus să fiu grațios de nepriceput. Și uneori mi se pare că reușesc.
Invadez viețile oamenilor sărind toate gardurile. Pun întrebări alandala. Umplu internetul de stories, ca apoi tot eu să le iau înapoi. Plec la munte, nu mă pricep să selectez pozele, le torn pe toate pe instagram.
Și mă trezesc că mă răzgândesc. Nu vreau să fiu povestitor. Vreau să fiu admirator. Și-mi găsesc timp și-mi fac timp să curăț arhiva de poze, păstrând esențialul. Și-mi vine în minte că o arhivă comprimată de poze chiar va arăta superb – deci merită să aibă descrieri în engleză și fiecare poză să aibă și o piesă muzicală asociată.
Dar instagram îmi fură 3 secunde de câte ori îi cer un simplu scroll spre pozele mai vechi. Așa că în deplină grație, așteptând să-mi vină somnul (chiar dacă știu că nu ajută) – fac scroll până la ultima poză de păstrat/editat/înmelodiat și mă ocup de ea ca și cum aș posta-o acum.
Omul care se abonează mâine nu va ști cât de cârpită e galeria mea de poze și povești. Și va ști despre mine doar momente trecătoare pe care încă le scap prin povești de 24 de ore (maximum). În continuare nepriceput. Dar măcar grațios… LOL.
Mă miră întotdeauna oamenii care n-au timp nici măcar pentru lucruri mai importante decât asta. Și încă nici n-au venit serile alea lungi când închid calculatorul când e întuneric afară.