Dar nu în felul în care oamenilor le plac animalele. Ci la fel de mult cum îmi plac șerpii. Pentru că te învață lecții. Despre păianjen a vorbit înțeleptul în Vechiul Testament. Despre șarpe Înțeleptul în Noul Testament. Da, în felul ăsta mă refer.
Că în rest, pot să îngheț privind un șarpe sau un păianjen. Într-o seară, stând tolănit în pat am aruncat o privire pe covorul pufos, tocmai când un păianjen uriaș venea în galop spre mine. M-am speriat, chiar m-am speriat. Dar mi-a plăcut.
Îmi plac păianjenii pentru înțelepciunea lor. Pentru planurile la care muncesc cu sârguință neîncetată.
Pentru pânza țesută cu răbdare și dedicare. Și pentru îndelunga răbdare după ce pânza a fost întinsă. Pentru felul lor de a aștepta, ca și cum ar trăi veșnic. Ador asta.
Pentru felul în care nu se dau bătuți. Aceeași pânză, în același loc, e țesută iar și iar chiar dacă e ruptă la infinit.
Pentru felul în care știu să piardă când pânza a fost țesută prost. Ca și cum ar înțelege de la început riscurile și le-ar accepta din tot sufletul.
Pentru felul lor de a părea morți când așteaptă. Pentru felul în care se lipesc de decor, devenind invizibili. Și totuși atât de prezenți.
Pentru clipa când pun tot efortul necesar știind că pentru asta sunt acolo… și că dacă o scapă au ratat tot și trebuie să o ia de la zero.
Și pentru felul în care mor fără să se chinuie. N-ai văzut niciun păianjen murind. Nimeni n-a văzut. Îi găsești uscați, agățați în propria pânză.
Pentru felul în care nimeni nu le scrie istoria. Nu e niciun circ cu bocete când moare un păianjen, nu e nicio carte cu amintiri. S-a dus. De fapt nici măcar nu s-a dus. A încetat. Ca un bec pe care-l stingi.
Îmi plac pentru perseverență. Pentru cum știu să urce mai sus și mai sus. Pentru felul în care transmit înțelepciunea asta din părinți în copii, neam după neam. Pentru că ajung oriunde vor. Pentru că timpul e de partea lor.
Îmi place alianța pe care au făcut-o cu timpul. Stau împreună îmbrățișați așteptând să se nască o clipă. Și-apoi păianjenul acționează, iar timpul începe să treacă din nou.
Îmi plac pentru strategia lor. Pentru numărul de mutări infinite pe care și le imaginează în viitor. Pânza lor e doar o reprezentare grafică a viitorului. Sunt drumuri pe care vor merge mici insecte. Drumuri anticipate, revizuite, corectate, plănuite, aranjate.
Îmi plac pentru felul natural în care își acceptă urâțenia. Ca o sfidare. Pare a spune: nu am picioare frumoase, nu am corp frumos, nu am o față frumoasă, dar am altceva.
Și-mi plac pentru ironia sorții: nimeni nu-i vrea în casă, dar ei ajung și-n casa împăratului.
Îmi plac pentru că nu adună bogății. Viața e simplă: hrană, odihnă și așteptare… și multă multă educație. Un spirit de observație cultivat la maximum, învățând din mers tot ce se poate învăța. Dar nu despre întreaga lume, ci despre lumea mică din imediata apropiere. Nimeni nu știe mai bine decât un păianjen unde ți-ai uitat cheile sau unde ți-s papucii. El știe tot.
Și pentru umorul lor. Când stau într-un colț al casei ca o cameră de supraveghere. Sau când se plimbă ca pe tiroliană spre nasul tău, când dormi la amiază.
Și pentru tăcerea lor absolută. N-au nevoie de niciun dialog. Au înțeles tot înainte să le zici ceva. Au măsurat deja tot ce trebuia măsurat. Au întins deja tot ce trebuia întins. Acum doar așteaptă un moment potrivit.
Și pentru fragilitatea lor care nu-i înspăimântă în niciun fel. Că pot fi zdrobiți ușor de tot, dar își văd de treabă. Ca scânteia ce sare din foc.
Vară-mea zice uneori: Lui Ghiță îi plac păianjenii. O zice așa de frumos, ca pe o mică poveste horror înainte de somn. Haha. Râd. Dar nu știa nimeni ce înseamnă asta. Și am stat și eu un pic să mă întreb de ce. Cred că mă simt parte din tribul lor. Nu în toate privințele. Dar cel puțin în unele.
Motto-ul meu preferat într-o vreme era: keep calm and conquer the world
E muncă de păianjen, clar. Dar într-o zi, împăratul va asculta muzica mea în mașina lui, împărăteasa va cumpăra un tablou pictat de mine, portarul se va împiedica de un capăt de creion, soția portarului va găti vegan după o carte scrisă de mine, copilul lor va învăța programare după un tutorial de pe YouTube sau cine știe ce alte prostii de felul ăsta. Haha.
În definitiv, nu-mi plac păianjenii pentru mărețele lor realizări. Ci pentru că… încearcă.