Aveam un vecin care se îndura de noi copiii și ne împrumuta la cerere un binoclu. Era fain. Îl foloseam câteva minute și i-l dădeam înapoi. Dar mi-a rămas așa o dorință ascunsă că ar fi super să am cândva binoclul meu.
L-am luat după vreo 20 de ani. M-am uitat de câteva ori prin el. E fain. L-am dus și într-o drumeție pe o vale paralelă cu Transfăgărășanul. Mic și fain. E bun. Are și un design fain, arată modern, nu ca o vechitură din ceva război. Dar au mai trecut ceva ani și am acum obiectiv de aparat foto care îmi arată mai multe decât acel binoclu. Așa că, aproape nou-nouț, l-am pus la locul lui.
Am auzit cândva o vorbă: că de la omul zgârcit și de la porc n-ai niciun folos, decât după ce-i vezi morți. Nu e proverb vegan, clar. Dar m-a amuzat și mi-a dat o lecție ușor de ținut minte.
Măturam azi curtea. Tot cad frunze din cireș. Îl aud pe-un băiețel din vecini că fuge pe stradă până la magazin. Mă salută voios și respectuos, ca de obicei, mai ales de când are o minge de fotbal în plus.
Fug în casă, iau binoclul și aștept să se întoarcă. Hai un pic. Am să-ți dau ceva. Se uită întrebător. Deschid husa binoclului și încep să-i fac prezentarea. Zice: Uau! Îl ia și fuge fericit acasă.
Fericit și eu, că mai rezolvai un obiect pentru care nu mai aveam loc de când încerc să nu mai țin cutii cu prostii pe rafturile pentru cărți.
Ce fain să trăiești într-o țară ai cărei vecini nu vin să-ți distrugă bunurile, să-ți ucidă copiii și să-ți facă viața un vis urât.