Are și toamna primăvara ei. E cald. Bate un vânt lin de dimineață. Plouă rar și relaxant.
Pe crengile cireșului, picurii s-au oprit ca niște lacrimi care nu mai știu să curgă. Sau ca și cum timpul ar fi plecat într-un concediu lung de tot.
Picurii, presărați ca niște muguri, adună în ei mai multă lumină decât par a da norii cerului. Sclipesc într-un mod interesant.
A trecut o mașină. A trecut un biciclist. A rămas o pasăre nevăzută ce cântă ca și cum ar repeta pentru un concert ce între timp s-a anulat.
A început să latre câinele vecinului. Vecinul încă nu.