M-am așezat, în sfârșit din nou pe scaunul de la birou. Cu coada ochiului văd jos lângă raftul cu cărți o măslină. Oh. Mă ridic. După boxa de la chitara electrică văd încă două… Când să mă așez din nou, văd că încă mai aveam morcov răzuit presărat pe raftul de jos… până acolo a sărit. Și ce frumos erau așezate în farfurie cu câteva momente înainte toate…
Totul a pornit de la un cartof copt care a sărit din mână când îl curățam. O ultimă șansă să scape…
Și vrând să-l prind, cu o mișcare bruscă – de viitor tenismen celebru – am atins o margine a farfuriei. Rezultatul a fost, evident, un vulcan vegetal. Măsline, morcov și bucăți de tofu… sărind ca artificiile la Anul Nou.
Da, dacă o să găsești morcov în vreo carte de la mine… nu e provizie pentru vremuri grele. E doar o aliniere prea potrivită de momente nepotrivite.
Cu câteva minute înainte, am primit un email cu ofertă de carte pe care o țineam în wishlist la un anticariat: PAGINI DIN ISTORIA BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A SAPTEA DIN ROMANIA (1870 – 1920) , VOL. I de DUMITRU POPA , 2008 , PREZINTA HALOURI DE APA
Am comandat-o instant. Am citit după: prezintă halouri de apă. Ce mai contează? O pun pe raftul cu morcov răzuit.
Oricum, n-am terminat bine de curățat, că mă sună un curier: cărțile de la Libris… Bietul om, ce moment nepotrivit.
Război, domnule, asta am văzut. Veganii ăștia se războiesc cu vegetalele. Asta va povesti acasă. A ieșit la mine cu bucăți de morcov răzuit prin cap, agățat de sprâncene, cu pantalonii unși cu ulei stors la rece, gâfâind ca și cum lupta abia a început.
Omul (tinerel de la mine din comună), speriat, în loc să-mi dea coletul și să facă drum întors, zice: Ăăă… am uitat să-l dau ieri la taică-to.
M-am abținut. Puteam la fel de bine să-i zic: DA, AI GHICIT. TU EȘTI DE VINĂ! Dar n-am putut să zic decât: E ok, mulțumesc. În timp ce mă uitam la căciula lui care parcă aterizase pe vârful capului lui după ce ar fi zburat tot din farfuria mea.
Într-o lume de extratereștri, farfuria totuși a rămas pe birou. N-a zburat.