Adică ieri. Am cumpărat niște cărți. Dintr-o întâmplare nefericită stricasem două (s-au inundat de la o farfurie lăsată pe birou) și apoi le-am comandat din nou, ocazie cu care am luat și altele pe care nu le am în bibliotecă și sunau bine. Am lansat aplicația Biblioteca personală. Am pictat în Krita din imaginație. Am…
Category: Acasă
În 2025 vreau…
Să scad orele petrecute în casă – să fac mișcare pe-afară și drumeții. Să scad timpul petrecut în fața ecranelor – să revin la obiceiul de a sta cu ochii în cărți când prind un timp liber. Să învăț ce plante sălbatice sunt comestibile… și să experimentez rețete. :)) (Am aflat recent că brusturele ar…
Concediu și Revelion printre cărți
Am reușit. De zile și nopți la rând trăiesc printre și pe lângă cărțile din biblioteca mea. Azi noapte afară erau cei ce serbau cu petarde și artificii. Am profitat, ascultând muzică, să indexez și ultimele cărți în aplicația mea la care am tot lucrat. Am aflat câte cărți am: 1114.Am aflat pe câte le-am…
Somnoroase, frunzele
Somnoroase, frunzele înghețate s-au acoperit unele pe altele, povestindu-și zilele de vară, de soare și de ciripit… și-ncercând să înțeleagă ce s-a întâmplat cu ele.
O altă afacere proastă
Am cumpărat calendar. L-am pus pe perete. Mă uit acum (în 8 octombrie!) și văd că a rămas cu luna Mai. La foc. Gata. Nu mai vreau calendare pe pereți. Că nici ceas nu țin. N-am niciun ceas pe pereți în casa mea. Stau aci și mai găsesc una alta de simplificat, iar focul duduie…
O afacere proastă
Am dat vreo 15 lei pe o pânză, am pictat-o, am pus anunț pe OLX, au venit doar înșelători, am promovat anunțul cu 85 lei, au venit alți înșelători. Apoi s-a terminat perioada de promovare, am mai ținut anunțul câteva săptămâni. Nimic. A mai venit un înșelător prin SMS. Ultimul. Gata. Am șters anunțul. Bag…
Azi noapte, luna
Inteligența Artificială la lucru
Trecea luna fără prea multe comenzi online și, după oleacă de cugetare, am zis că nu strică un linoleum la casa omului. Stând aci la butoane în așteptare, am zis… hai să estimez și cât de greu va fi coletul. Dar cum sunt bun prieten cu ChatGPT și Perplexity.ai am zis că le cer lor…
Aseară Luna
Am văzut aseară Luna.
Azi în Pocioveliște
Nucul vecinului




