Dacă ai făcut o descoperire și vrei să afle cât mai mulți despre ea: o metodă tradițională e să tipărești informația și să o împarți gratuit într-un centru aglomerat. În scurt timp mulți oameni vor afla. Iar în lumea digitală, există un echivalent. Să publici acel conținut pe site-ul tău și să-l recomanzi în prima…
Category: Gânduri
Vorbind în limba Cerului
„Și a fost deschisă o altă carte”… (Apocalipsa 20:12) În Cer sunt cărți. Oh, sunt în Cer cărți? zic unii… ca și cum acesta ar fi un semn de rămânere în urmă, pe când noi – pământenii – suntem avansați. Foarte avansați! Așa scrie, că sunt cărți în Ceruri. Că în ele unele se scriu,…
Ne-am civilizat
A trecut mașina care adună gunoiul pe la mine prin sat. Azi adună plastic. Mi-a luat sacii, mi-a lăsat în loc saci goi. Și ne purtăm ca și cum ar fi fost așa dintotdeauna. Nu. N-a fost așa demult. Când eram mic, plasticele se ardeau sau le aruncau oamenii pe albia râului sau aiurea sub…
Un vis urât
Știți bine că nu-mi plac câinii și că am o lungă listă cu fapte ale lor. Din toată Biblia, aș putea zice că făgăduința mea preferată e că pe Noul Pământ câinii nu vor fi (conform cu Apocalipsa 22:15). Deși mulți vor să-mi strice această credință, eu încă sper… Dar chiar și așa (acum vă…
Dau share pentru mama
De 2 luni de zile nu mai pot intra pe Instagram fără să văd cum dă lumea share pentru mama. E ceva maraton – alerg pentru mama – sau ce, iar ca efect secundar (aș zice principal! – că n-o să alerge nimeni cât s-a tot sharuit) se umple lumea de povești. Maratonul poveștilor pe…
Un proiect eșuat
Când la programul din săptămâna de rugăciune pentru tineri nu vine niciunul dintre tineri e cam așa… E ca o nuntă fără mire și mireasă. Ca un stadion fără spectatori. Ca un telefon fără baterie. Ca un foc fără căldură. Ca o mașină fără roți. Ca o carte fără pagini. Ca o bibliotecă fără cărți….
Conținut de calitate? Cum știi?
Trece conținutul pe care-l primești prin câteva filtre, înainte să crezi toate mizeriile și să le mai și dai mai departe. 1. Sursa conținutului Vine dintr-o sursă credibilă? (carte serioasă, revistă de prestigiu, website al unei instituții, canal de YouTube oficial etc) Sau vine dintr-o sursă oarecare? (undeva unde oricine poate scrie orice fără ca…
Ne-am ars.
Oare Inteligența Artificială luptă cu prostia? Sau, de fapt, luptă cu naturalul? Că dacă e așa…
Ca găinile
Au râs ai mei când le-am spus (după ce luaseră în mașină niște femei foarte nevorbite), că unele femei au „o textură acustică similară cu găinile care cotcodăcesc necontrolat”. Mi-am amintit de asta acum, când playlistul a ajuns la “Brian Eno – Textures – 11. Black Planet (muted)” – o piesă în care intenționat domnește…
Avraam (străinul) și vecinii
Venea câte unul la noi acasă și îl auzeam la poartă. Mă trimiteau ai mei să văd cine e. Era din sat. Deschideam poarta și alergam înapoi cu splendidul răspuns: Un om! O femeie… Nici până azi nu știu cum îi cheamă pe oamenii din sat. Sunt și excepții, desigur. Îi știu pe cei de…