Sunt în grafic, dar graficul e lent. Mă bate gândul să o iau mai dur, mai ales că e început de lună. Habar n-am cum, dar clar am mult variabile ce pot fi îmbunătățite. Poate începând cu bicicleta pe care s-a pus pânză de păianjen de când cu mașina…
Tag: personal
Ziua 3/500 :: 0.9/25 :: 3.6%
Două mese și timp liber. Am mai lucrat prin grădină ieri seară. M-am jucat Tetris pe telefon apoi. Am cântat la pian. Azi cred că o să mă apuc iar de citit… că am lăsat cărțile o vreme, cu vremea asta bună de afară, dar e cazul să mai termin de citit o carte. Și…
Ziua 2/500 :: 0.6/25 :: 2.4%
Am mâncat de două ori ieri. N-am mai mâncat târziu. Mi-am umplut timpul liber cu cântat la pian. Tot înainte… și tot mai bine… și multe altele vom isprăvi.
Ziua 1/500 :: 0/25 :: 0%
Știu. A fost de mai multe ori ziua 1. Am reușit cândva chiar 239. Asta înseamnă că nu-s chiar neputincios. Doar că e mai mult decât un exercițiu de voință. Ceva îmi scapă, dar e clar că e o experiență dincolo de ceea ce-ți dorești, dincolo de ce vrei. E o luptă cu tine însuți….
Amicul lui Mado
Avea Mado un amic care tot zicea că omul trebuie să învețe de la ori-și-cine.O prostie, evident.Dar Mado i-a replicat: Dacă tot înveți de la oricine, ascultă-mă și pe mine când îți tot repet… să nu înveți chiar de la oricine. Am putea rezuma și așa:Un înțelept a spus să înveți de la oricine.Altul și…
M-am săturat de ședințe.
Cum a zis un maestru în viață: România trece de la fapte la vorbe. În urmă cu ceva ani, nu țin minte așa ceva. Cred că aveam și săptămâni consecutive fără nicio ședință. Primeam tichete clare pe care lucram, le luam cumva pe rând, reușeam să stau concentrat ore în șir și la final de…
Jurnal, jurnal, jurnal
Am făcut o greșeală. N-am reușit să-l țin la curent. O să-l repar. Nu știu cum. Nu știu când. Cândva. Am făcut o sumedenie de plimbări. Anul ăsta n-am agendă. M-am tot mințit că mă descurc fără. Nu mai știu când au oamenii zile cu tort. (Și timpul trece așa de repede, sigur au zile…
Cuvântul meu preferat în română
Multă vreme cuvântul meu preferat a fost „acasă”. M-am regândit și răzgândit azi, când am citit o discuție în care oamenii scriau cuvântul lor preferat. Lipsea din listă cel mai important pentru mine: „mâine”. Mâine. Tot ce e bun pe planetă se întâmplă mâine.Mâine te apuci de sport.Mâine începi să citești cartea.Mâine faci lecția de…
Ce ar vrea AI-ul să fure de la oameni?
L-am întrebat pe ChatGPT care sunt câteva lucruri interesante despre oameni pe care un robot AI ar putea dori să le cunoască, dar nu le poate înțelege complet. Mi-a spus (incluzând pentru fiecare și o mică descriere pe care am eliminat-o):
Șobolan, șobolan, portofel, portofel
Fără să exagerez, lucrurile s-au întâmplat așa: Aseară când m-am întors de la cumpărături, parchez mașina la mine în sat, mă dau jos și plec să deschid poarta. Drumul e strâmt lângă casa mea. Văd un șobolan mort pe drum. Mort, dar frumos. Adică întreg. Atât de frumos cât poate fi un șobolan pântecos. E…