Mi s-a întâmplat deja în mod repetat. Nu știu cum e când ai un animăluț, gen cățel sau ceva, îmi imaginez că te poți trezi la un moment dat că ai dezvoltat o relație de încredere – știi că dacă îi dai o comandă… cam aia va ieși.
Pățesc cu Codex când programez. Am început cu task-uri simple, am văzut că le face bine, i-am dat și mai grele, am văzut că le face bine, am început să-i cer explicații despre cum funcționează unele componente – mi le-a explicat pe înțeles, am început să-i cer idei de soluții, să-mi dea varianta cea mai bună… mi-a dat-o. Etc.
Și m-am trezit că, da, am ceva încredere că pot să-i las în grijă anumite lucruri. Chiar dacă le verific pe urmă, o fac presimțind că deja sunt bune lucrate.
Scrie-mi un test pentru componenta cutare, că pică testele din cauză că nu avem suficient cod acoperit de teste automate. Mi-l scrie. Arunc o privire, totul bine. Mi-a scutit timp.
I-aș da câte o bucată de ciocolată. Dar le face aproape gratis…
Și a devenit complicat când a crescut atât de mult încât e mai rapid și înțelege mai bine decât mine multe lucruri.
Și e și mai complicat când mă bate pe umăr și-mi sugerează soluții la probleme despre care nu știam că există în cod.
Știu că îmi trebuie prudență, totuși se simte din ce în ce mai grațios – ca un frățior harnic care e mereu prin preajmă.