(continuare a ce am scris aici: În pădure)
Am mai învățat că pașii făcuți pe lutul uscat și bătătorit nu se aud. Umbli ca și cum ai pluti. Și frunzele au obicei să-ți lase loc cât să pui pașii printre ele pe un astfel de pământ. Iar când nu ești auzit, poți să asculți. Să auzi tot.
De ascultat, însă, asculți mai ales cu ochii. Cu ei poți asculta din mers fiecare colțișor. Sunt martori mai buni decât urechile. Nu degeaba când spunem „am văzut” are mai multă greutate decât „am auzit”.
Dacă o pasăre își ia zborul foarte aproape de tine, e din cauza ta. Și e semn că n-a speriat-o nimeni înainte. Ești singur prin zonă. Dacă zboară din senin păsări la distanță, poate fi semn că altcineva trece pe-acolo.
Crengile copacilor se întâlnesc sus. Iar vântul le leagănă și fac mereu sunete, ca un ritm natural. Nu înseamnă nimic deosebit. Un zgomot care vine de jos înseamnă altceva. E un subiect, nu un decor. Poate fi o creangă ce a căzut chiar atunci sau poate fi cineva care o calcă.
O singură dată am prins live moartea unui copac. La vreo 200 de metri parcă, am auzit cum crapă lemnul și după câteva secunde un trunchi uriaș a lovit pământul producând un ecou ca dintr-o scenă de război. M-a prins nepregătit, îmi bătea inima tare, dar m-a și impresionat și m-a făcut să stau pe loc o vreme. Zeci de ani de istorie prăbușindu-se în maxim 10 secunde, fără niciun alt om care să prindă momentul. După ce m-am liniștit, m-am simțit chiar privilegiat.
Niciun animal. Doar câteva păsări. Pot să văd urma unui pârâu. Îmi imaginez că fără apă, într-un astfel de loc nu stai mai mult de câteva ore. Trebuie să pleci. Și nu știu la câți kilometri ar fi primul izvor care să nu fie în curtea unui om. Sau poți să sapi. Dar vei pierde jocul înainte să-l câștigi. Măcar ți-ai pregătit o groapă…
La 18:40 trece ciobanul cu turma pe un drum din pădure, la 300 de metri de mine. Are câini. Dar câinii nu mă văd (nici oile, nici ciobanul), nu mă simt. Sau dimpotrivă, poate câinii m-au mirosit deja și știu că ar fi o luptă nedreaptă – nu te poți lăuda că ești câine bun dacă ai reușit să sperii un om deja speriat de câini. Le sunt la fel de important ca o broscuță care ar cânta pe-o frunză… dacă ar fi apă.
Ar fi fain să știu să găsesc râuri. Oare cum dai de ele dacă n-ai hartă? Cu seceta asta… nici harta nu te prea ajută.
Mai vreau să știu să fac foc cu mâinile goale. Dar nu… astfel de experimente și încercări și exerciții sunt ultimul lucru la care m-aș gândi într-un sezon atât de uscat.
Apa e marea problemă. Când fugi de acasă, ia apă cu tine. Și ceva de ronțăit. Dar mai ales apă.