…să citesc o carte diferit. Și am reușit. Nu 100%, dar pe-aproape. Mi-a ajuns cartea în EasyBox. Într-un plic din ăla simplu, alb, dar pe interior cu buline din alea cu aer (raiul pe pământ când începi să le strivești). Și-am intrat la Ety, că e la doi pași. Nu mai țin minte dacă s-a…
Blestemul lămâilor
O lămâie uitată în frigider. 2018, cred. Toamnă târzie, dacă îmi amintesc bine. Singur pe-acasă de 2 ani, deja. Frig. Nici veverița nu mai apărea, o fi terminat de strâns nuci și s-o fi dus în cuibul ei. Nu știu niciodată unde e. Dar îmi place să nu știu. E un mister pe care-l protejez…
Mă gândeam că…
… nu e bine să te frămânți. Niciodată. Adică, de ce? De ce ai face asta? Când poți să nu. Sau poate că e bine uneori, nu știu. Oricum… Mă mai gândeam, în schimb, ce bine e să fii frământat. Adică să te lași frământat. Că nu ești decât lut în mâna Olarului. Și când…
Am vrut…
… să vină ploaia. A venit. Să treacă zilele foarte calde. Au trecut. Și să cânt. Am cântat. Dar mai vreau… Și soare. Și căldură. Și cântare. Știu, vreau prea multe… Dar măcar așa… un pic.
Iată-mă, voi muri.
„Am gustat puțină miere, cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână: iată-mă, voi muri.” (1 Samuel 14:43) Citesc Biblia la rând. După Moise, Iosua, Ghedeon, Samuel… noul meu erou e Ionatan. A luptat, a învins… și și-a permis puțin să-și îndulcească buzele cu mierea găsită acolo, într-o pădure. Nu știa de decretele nebunești date…
Studiu
Când desenezi ai nevoie de un model, o referință. Poți desena și din imaginație, dar ca să-ți îmbunătățești biblioteca vizuală din mintea ta, ai nevoie de studiu. Adică găsești un model, o referință și studiezi. Nu e atât de mult desenatul în sine cât urmărirea detaliilor, pentru fiecare linie schițată îți aloci secunde întregi ca…
Și mă simt din senin…
… ca și cum culorile sunt din nou colorate. Ca și cum muzica sună din nou frumos. Ca și cum literele scrise strălucesc cumva nou. Ca și cum oamenii ar vorbi numai despre pace. Și ca și cum pacea ar fi o umbrelă primitoare care mă cheamă încet. Să mă adăpostesc de propria-mi goană după…
Niciodată…
…să nu te lași de cântat. Mi-a zis un pastor, în urmă cu vreo 10 ani. N-am știut de ce zice asta. Dar între timp am avut multe ocazii când lăsam chitara zile la rând neatinsă. Vorbele lui, însă, îmi revin în minte mereu. Nu știu nici acum de ce a zis asta, pot doar…
Mai vreau…
…să mă pierd pe o cărare de munte, pe una nouă. Acolo unde n-am mai pășit. Acolo unde fiecare următor pas e un tablou nou. Acolo unde tăcerile se aud frumos, unde gândurile mi se pierd cu adierea vântului, acolo unde timpul se transformă în foșnet. Acolo unde oboseala e armonie, iar popasul e mereu…
În pădure (2)
(continuare a ce am scris aici: În pădure) Am mai învățat că pașii făcuți pe lutul uscat și bătătorit nu se aud. Umbli ca și cum ai pluti. Și frunzele au obicei să-ți lase loc cât să pui pașii printre ele pe un astfel de pământ. Iar când nu ești auzit, poți să asculți. Să…









