Toate binecuvântările sunt bune, cel puțin așa cred. Adică mă irită să aud afirmații de genul: m-am dat cu mașina peste cap și – oh – ce binecuvântare! – am înțeles pe loc ce scurtă e viața. Aia n-a fost binecuvântare. A fost o catastrofă însoțită de o lecție.
Dar, totuși, am găsit (la mine, cel puțin) că unele binecuvântări îmi plac mai mult decât altele. Soarele e o binecuvântare. Și ploaia e o binecuvântare. Dar prefer să mă bată un pic soarele în cap, decât să mă prindă ploaia la vreo plimbare, de exemplu. E o preferință. În acel caz o binecuvântare mi-e mai plăcută decât alta.
Și apoi, dacă ai căzut de acord că și tu faci diferență între binecuvântări, te poți întreba: care îmi este cea mai neplăcută binecuvântare?
Să vă spun care îmi este mie: să dau bani cu împrumut. E o binecuvântare, după cum scrie „Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta, (…) așa încât vei da cu împrumut multor neamuri” (Deuteronomul 15:6). E un semn că Domnul te-a binecuvântat și cu bunuri, dar și cu minte să economisești (că nu cresc banii în pom decât politicienilor, noi – restul – trebuie să strângem cureaua ca să avem un ban economisit – iar asta cere o chibzuință pe care numai Domnul o poate da).
Și-apoi anul ăsta am fost mult binecuvântat. Nu termină unul să mă binecuvânteze, că vine altul. Și apoi iar primul, și apoi iar al doilea. Și mai vine și un al treilea. Binecuvântarea de a da bani împrumut omului care are nevoie. Nu știu dacă în mod necesar e mai nevoit decât mine, poate că uneori știe mai bine ce să-și lucreze pe acasă – când eu – fiind mai leneș, nu-mi propun să le tot schimb. Dar, oricum, am această binecuvântare.
În timp ce aștept săptămâni la rând plata unei facturi, aștept și zile la rând să mi se întoarcă banii împrumutați. De obicei vin. Dar nu întotdeauna. Uneori, ca să fiu binecuvântat cu vârf și îndesat – am de așteptat mai mult decât estimarea inițială, și alteori mai mult decât primele două estimări.
Cumva omul care mă binecuvântează, speră că îmi face un bine ținându-mă într-o așteptare pe etape (ca pe un copil pe care-l prostești), decât să-mi spună de la început – omule, banii tăi vor fi la mine pentru 1 lună sau pentru 2, sau pentru 9.
Eu, ca om binecuvântat, notez în agendă termenele. Și stau cu sufletul la gură ca un pensionar care așteaptă poștașul. Și când colo nu vine. Din start nu era o binecuvântare plăcută, dar acum devine o binecuvântare însoțită de încercarea răbdărilor.
Frate om, zi și tu: (dacă ai nevoie de bani o săptămână) – zi de la început că îi returnezi după 3 săptămâni. Și apoi fă-mi o surpriză – adu-i înainte de termen. Ce binecuvântare neplăcută plăcută ar fi!
Binecuvântat ca un pom sădit lângă un izvor de apă, stau și aștept… uscându-mă. Anul ăsta, după ce mi se termină așteptările, cred că renunț la această binecuvântare. Așa, că, prieteni dragi, care mai aveți economii, pregătiți-vă – e rândul vostru să fiți binecuvântați. Mie mi-a ajuns.