(exemplificări la Hidoșenia perfecțiunii despre care scriam aici)
Să ajungi la timp la biserică e perfect.
Să scoți ochii celor întârziați, în timpul programului și în prezența celor punctuali e hidos.
Îndeamnă-i când ești tu cu ei sau mustră-i cu ochi în lacrimi, poate că va funcționa.
Măcar ar fi frumos și nu hidos.
Să fie ușa închisă ca să nu intre muște e perfect.
Să intre dracul în noi în timp ce argumentăm că locul musculiței e afară e hidos.
Orice soluție cauți, nu arunca blândețea la gunoi.
Măcar ar fi frumos și nu hidos.
Să fie o temperatură potrivită în sală (în funcție de anotimp) e perfect.
Să îți permiți să fii rece cu ceilalți sau să fierbi… din cauza temperaturii din sală… e hidos.
Într-o lume în care unii aleargă ultramaratoane la Polul Nord, iar alții în Sahara, exersează și tu un pic adaptabilitatea.
Măcar ar fi frumos și nu hidos.
Să fie liniște deplină în biserică e perfect și e bine să ne îndemnăm la asta.
Dar ca să faci gălăgie pentru a face liniște… e hidos.
Poate ai putea să transmiți mai multă solemnitate fără cuvinte.
Măcar ar fi frumos și nu hidos.
Să înceapă programul la timp e perfect.
Dar să-l împungi din spate pe pastor ca să-i amintești că e timpul să urce la amvon e hidos.
Ai putea în schimb să profiți de moment pentru a exersa puțină răbdare și îngăduință.
Măcar ar fi frumos și nu hidos.
Să fie predica de o lungime potrivită e perfect.
Să bombăni că te doare fundul de la scaun e hidos.
Ai putea să îți exersezi atenția.
Măcar ar fi frumos și nu hidos.
Să fie rugăciunea la subiect și să nu ocolească întreaga planetă e perfect.
Dar să oftezi în timp ce altul se roagă e hidos.
Ai putea să meditezi la câte mai ai de îndreptat tu.
Măcar ar fi frumos și nu hidos.
Să fie o pauză potrivită după Școala de Sabat e perfect.
Să protestezi că „s-a lungit” sau „s-a depășit timpul” când tu l-ai lungit sau l-ai făcut să intre în toate depășirile… e hidos.
Ai putea, dacă e musai, să mergi la WC și să te întorci relaxat.
Măcar ar fi frumos și nu hidos.
Să vină frații și la programul de după-masă din Sabat e perfect. Și e de râsul curcilor că unii aleg să nu mai vină din (auzi!) motive biblice: trebuie să fie o adunare sfântă (adică una, nu două). Dar să te vaiți în urechile celor veniți de lipsa celor absenți… e hidos.
Ai putea să te rogi pentru ei sau să te asiguri că atât cât depinde de tine atmosfera din timpul programului e atractivă.
Măcar ar fi frumos și nu hidos.
Să cânte frații colindele vara e perfect. Că e ca o înghețată.
Dar să ieși afară când se cântă în decembrie o cântare despre nașterea Domnului, ca să vadă toți că ești dintre cei aleși și nu dintre păgâni… e hidos.
Ai putea să te bucuri cu cei ce se bucură sau măcar să te stăpânești încercând să înțelegi ceva despre altceva.
Măcar ar fi frumos și nu hidos.
Să facă toți și toate ce vrei tu întotdeauna și oriunde e perfect.
Dar să tresari ca și cum te-ar ataca orice nu seamănă cu o preferință a ta e hidos.
Ai putea să aduni flori diverse într-un buchet, în loc să arunci buchetul pentru că nu au toate florile aceeași culoare.
Măcar ar fi frumos și nu hidos.