keep calm and conquer the world
Aveam un vecin care se îndura de noi copiii și ne împrumuta la cerere un binoclu. Era fain. Îl foloseam câteva minute și i-l dădeam înapoi. Dar mi-a rămas așa o dorință ascunsă că ar fi super să am cândva binoclul meu. L-am luat după vreo 20 de ani. M-am uitat de câteva ori prin…
Când cazi pe gânduri, e ca și când scapi cheile jos, te împiedici vrând să le iei și cazi peste ele. Un accident, te-ai ridicat, ți-ai scuturat pantalonii și pleci mai departe. Niciun talent, doar neatenție. Altceva e să cazi printre gânduri. E ca un salt cu parașuta. Nu știu să sar cu parașuta. Sau…
Aseară am făcut poze cu Luna. Am așteptat-o vreo 20 de minute să iasă de după deal. A fost un moment frumos.
Cocoșul vecinului, broaștele din baltă, purcelușii și oamenii la bar, mașina cu butelii… deja sunt sunete cu care te obișnuiești. E decor natural. Normal. Un ambient care dacă ar lipsi, te-ai și plictisi. Ți s-ar părea că s-au defectat căștile sau mai bine zis urechile. Mai exagerează uneori. Cocoșul ăla e cel mai prost din…
Zilele astea… roșii. Sunt delicioase. Ardeii nu-mi prea plac, dar merg bine cu roșii și tofu, puțin ulei și sare și pâine proaspătă. Miaam.
Am fost cu Ionică aseară să facem poze cu răsărit de lună. Am prins și un apus de soare splendid: Și, da, a răsărit luna la minutul așteptat: Nici n-am apucat să-mi instalez trepiedul prea bine și deja momentul a trecut.
Sunt oameni cărora le lucrezi gratis și la final pur și simplu nu îți mulțumesc. Am pățit recent. Pentru că sunt PFA pot să fac și eu una-alta. Și am muncit cu tipărit de hârtii, completat de formular, fotografiat acte, trimis prin email. Când munca a fost gata, am primit un seen. Atât. Serios, cine…
Ziua 151. Azi sărbătoresc 5 luni de când mănânc de două ori pe zi. Totul bine.
De 4 zile aștept un colet. Vine cu Someday. Și fericirea ajunge înaintea lui, zici că.
Dacă ai, dai. Dacă dai, nu mai ai. Dacă nu mai ai, nu mai dai. Stau aci de câteva zile și tot aștept să primesc înapoi un obiect împrumutat. Lipitorilor!