…să nu te lași de cântat. Mi-a zis un pastor, în urmă cu vreo 10 ani.
N-am știut de ce zice asta. Dar între timp am avut multe ocazii când lăsam chitara zile la rând neatinsă.
Vorbele lui, însă, îmi revin în minte mereu. Nu știu nici acum de ce a zis asta, pot doar să-mi imaginez mici dezlegări. E ca o ghicitoare.
Probabil, înțelesese înaintea mea un pic din lunile ce urmau să vină. Da, chiar urma o perioadă dificilă de care habar n-aveam în acel moment. Și știa că muzica face bine. Întotdeauna. O scară care te scoate din groapă. O mână întinsă de sus.
Sau poate voia să vadă în mine, omul care are mai mult timp liber, ceva ce n-a reușit atât de mult în viața lui. Deși sunt mândru de realizările lui muzicale.
Oricum, lecția contează: Niciodată să nu te lași de cântat.
Nu prea l-am ascultat. Dar nici nu m-am lăsat de tot. Am zile și zile. Cred că e timpul să încep un proiect muzical nou. Mă pregătesc de luni de zile pentru asta (chiar ani, dacă îmi amintesc momentele când am scris versurile pentru piesa ce urma să sune excelent, dar care n-a mai apărut). Aștept doar ziua sau noaptea când să nu-i mai pot spune Nu. Și simt ca și cum ar fi tot mai aproape. Vine.
Update: Și acum că am publicat, cred că mi-am amintit mai exact ce a zis: Orice ar fi, să nu te lași de cântat. Are mai mult sens așa. Știa mai multe despre mine decât întrezăream atunci… Posibil că a fost printre ultimele lucruri auzite acolo. Nu m-am mai întors. Fără să-mi propun asta… Pur și simplu, mi se întâmplă. Uneori chiar am o anumită curiozitate despre acea zonă a creierului care funcționează ca o cutie neagră – nu știu ce e în interior, pot doar să observ cum evit locuri din țară, locuri din istoria mea, fără să simt că aș intenționa la modul absolut.
Caietul l-am distrus. Am început unul nou. Chitara însă… e aceeași. Din 2007 până azi. Nu știu eu dacă mai sunt același. Fiecare cântare mi se pare că schimbă în mine ceva. Așa… un pic.