Când desenezi ai nevoie de un model, o referință. Poți desena și din imaginație, dar ca să-ți îmbunătățești biblioteca vizuală din mintea ta, ai nevoie de studiu. Adică găsești un model, o referință și studiezi. Nu e atât de mult desenatul în sine cât urmărirea detaliilor, pentru fiecare linie schițată îți aloci secunde întregi ca…
Category: Jurnal
Și mă simt din senin…
… ca și cum culorile sunt din nou colorate. Ca și cum muzica sună din nou frumos. Ca și cum literele scrise strălucesc cumva nou. Ca și cum oamenii ar vorbi numai despre pace. Și ca și cum pacea ar fi o umbrelă primitoare care mă cheamă încet. Să mă adăpostesc de propria-mi goană după…
Niciodată…
…să nu te lași de cântat. Mi-a zis un pastor, în urmă cu vreo 10 ani. N-am știut de ce zice asta. Dar între timp am avut multe ocazii când lăsam chitara zile la rând neatinsă. Vorbele lui, însă, îmi revin în minte mereu. Nu știu nici acum de ce a zis asta, pot doar…
În pădure (2)
(continuare a ce am scris aici: În pădure) Am mai învățat că pașii făcuți pe lutul uscat și bătătorit nu se aud. Umbli ca și cum ai pluti. Și frunzele au obicei să-ți lase loc cât să pui pașii printre ele pe un astfel de pământ. Iar când nu ești auzit, poți să asculți. Să…
În pădure
Din nou și din nou. Pășesc pe frunze uscate. De la o vreme, probabil că pe aceleași. Cunosc unii copaci. Caut un loc. Mă așez. Aștept. Sunetele mai întâi mă relaxează. Am scăpat de mașinile din trafic. Nu mai văd și nu mai aud oameni. Ceva e totuși diferit. De data asta am un joc….
Punga cu firimituri
„Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești; dar ce sunt acestea la atâția?” (Ioan 6:9) Întors acasă, îmi place să cred că băiețelul a primit înapoi o pungă cu firimituri. A plecat pe munte și el cu Isus și ucenicii și marea mulțime de oameni. Luase cu el ceva…
Poate că
atunci când vrea Domnul să binecuvânteze un om, mai întâi cheamă îngerii. Și le spune: sunteți pregătiți? Stați, că lipsește unul. Și vine și acela. Și apoi zic: da, suntem pregătiți. Și apoi, zice: acum, la 3, 2, 1! Și din înalt, privesc îngerii cum un muritor gustă o clipă din lumea lor. Dar de…
Leacuri (pentru de toate)
Rugăciune. Cuvânt. Plimbare.Natură. Muzică. Artă.Jocuri. Familie. Timp liber.Muncă. Flori. Cărți.Stele.Mai multă rugăciune.Mai mult Cuvânt.Mai multă plimbare. Munte.Mai multă natură. Mai multă artă.Jocuri. Familie. Timp liber.Muncă. Mai multe flori. Mai multe cărți.Stele.Și din când în cândLuna.Și caligrafie.Și post.Și uitare.Și amintire.Relaxare.Iertare.Făcut curat. Spălat vase.Și din nou stele.Și din când în cândLuna.
Calea (meditație de drum bun)
I-am auzind întrebându-se despre marcaje și direcție. Treceam pe același traseu în direcția opusă. Traseu pe care l-am parcurs de multe ori: Cetățile Ponorului. Dacă mergi de multe ori pe cale, ajungi să o cunoști. O poți cunoaște ce-i drept și din cărți sau din povestirile altora. Dar când mergi pe cale, o cunoști cu…
Despre hantavirus
(Eu le adun, voi le selectați.) Sursa 1 – Dr. John Campbell Dr. John Campbell (un medic din Anglia, bine cunoscut pentru clipurile sale din pandemia de Covid) spune că nu va fi o pandemie de hantavirus. (Aici, încă din primul minut: Hantavirus Risk – YouTube) Sursa 2 – WHO Organizația Mondială a Sănătății (într-o…









